Imediat dupa ce maidanezii au devorat un Ingeras (fiindca asta s-a intamplat, lasati diversiunile!), am sustinut ca sunt impotriva eutanasierii cainilor de alimentara, de holul blocului, de speriat copiii in parc. Eu am vrut si vreau sa fie scosi din Bucuresti, sa fie construite tarcuri, oricate tarcuri, nu ma intereseaza, ca si-asa s-a furat destul, dar sa nu fie masacrati.
Pe atunci, tineau capatanile la cutie babele inimoase, care iubesc potaile fiindca nu se inteleg cu oamenii si isi imagineaza ca prin acest comert de sentimente cu patrupedele isi rezolva socotelile cu Divinitatea. De cateva zile, „iubitorii de caini” si-au revenit, lanseaza ipoteze ticaloase si actioneaza iarasi cu fanatism. Acesti sufletisti deplorabili sunt, repet, niste fanatici si chiar nu pricep de ce. Toate iesirile lor publice mi se par jenibile. Ce m-am mai amuzat cand au venit la un miting cu versurile de romanta cretina „omul nu ma mai cunoaste, cainele ma recunoaste”! Numai un rapsod oligofren putea rima cunoaste-recunoaste. E bine ca va recunoasteti intre voi, dar excelent ar fi ca DNA si mascatii sa faca exact ce trebuie, in loc sa haituiasca oamenii de afaceri. DNA sa ancheteze asociatiile de protectie a javrelor, pentru ca s-a ciordit la greu acolo, iar mascatii sa-i apere pe hingheri de pensionarele sensibiloase. Ho, ho, ca nu va omoara nimeni maidanezii! Doar salubrizam orasul. Cel mai haios a fost un domnisor de la o multinationala, care ne-a sfatuit sa umblam cu parizer in buzunar, ca sa imblanzim fiarele de oras. Da, ma, corporatistule evoluat, ai dreptate! Dar tu nu iubesti cumva si pisicile? Atunci renunta la cravata si pune-ti la gat un stavrid!
