Am invins Canada la tenis si fara Simona Halep. Dar fara Cristian Tudor Popescu n-am fi obtinut victoria. Va suna bine pluralul „n-am fi obtinut”? Eu ce merit am? Acelasi pe care il are si Cristian Tudor Popescu. Chibitez competent, ca babele de la inmormantarea Marioarei Zavoranu, care il aclamau pe unchiul Gigicu. Se scanda frumos „Gigicu, Gigicu!”.
Asa s-a intamplat si la Rovine. Unde tot noi am invins. Adica impetuoasa presa valaha si crucisatorul C.T. Popescu. Baiazid a fugit ca un tarsalos, iar precupetele strigau „Popescu, Popescu!”. Diferenta dintre Popescu si Gigicu e ca Gigicu a devenit popular fara sa zica si fara sa faca nimic. Pe sistemul „tace si nu face”, Gigicu l-a depasit si pe Iohannis. Cand ai vazut ultima oara, Popescule, un om viu aclamat intr-un cimitir? Mediteaza la chestia asta, Popescule, ca tu esti analist!
Dand-o pe serioaselea, ar trebui sa inchidem posturile de stiri si sa ne intoarcem la filmul mut. Iohannis si Gigicu tac mai interesant si mai eficient decat se cearta toti politicienii, circarii din showbiz si alti colivari la un loc. E usor sa te certi, e greu sa lasi fraierii in suspans. Asa joaca Iohannis si Gigicu. Tare! Finala mondiala de sah (vreo 130 de partide) Karpov-Kasparov a fost un fel de incalzire pe langa meciul Iohannis-Gigicu.
esti dat naibii, am ras cu lacrimi, iar fraza cu omul viu aplaudat in cimitir m-a lasat fara aer!