Cateodata, seara, vom fi cu o fenta mai putin si ne vom uita la glezne ca la ceva in plus. Ziua o mai umplem, cumva, uite asa, naiba s-o ia, dar „cateodata, seara” (titlu de cronica semnata Fanus Neagu), vom ramane fara copilarie. Cateodata, seara, o sa-mi amintesc de dumneata ca de un vinovat, nea Ilie! Unde te-ai dus fara sa ne intrebi, egoistule? Chiar credeai ca iti apartii? Aveam si noi creditul tineretii, iar dumneata ai fost garantia ca nu vom plati dobanda niciodata. Cateodata, seara.
Da, intr-un sport de echipa, Balaci a fost egoistul care a plecat fara sa intrebe si a lasat generatia mea fara driblingurile care ii muscau pe hotii de tinerete. Cateodata, seara, o sa te injur, nea Ilie! Cateodata, seara. Ai plecat asa, ne-ai fentat, credeai ca esti singur. Si erai cam singur pe versanti, aveai multi serpasi si pe cel mai frumos dintre egali – Sorin Cartu. Mi-ai zis o data, intr-un acces teribilist, ca baietii care voiau sa-ti transmita ceva, ii spuneau intai lui ” <<Costeaca>> (Stefanescu), <<Costeaca>> ii povestea lui Sorin (Cartu) si Sorin venea la mine!”
Am inca o istorioara formidabila, legata de respectul pe care il raspandea Balaci. O stiu de la Andone. Meci Craiova – Corvinul. Lucescu, destept ca intotdeauna, i-a pus la marcaj lui Balaci pe cine nu se astepta. „Pe cine, Ando, pe tine?” „Nu, fiindca io n-aveam treaba cu <<sa traiti, maestre!>>, eram si io fotbalist bun, io i-as fi dat la picioare, dar Ilie tot m-ar fi driblat. Lucescu l-a pus pe Mateut sa-l tina pe Balaci. Piticu’ n-vea optispe ani, dar era meserias – meserias, avea centrul de greutate jos si nu se ducea dupa fenta. L-a enervat rau pe Balaci.La un moment dat, dupa o alunecare, arbitrul a dat fault, iar Ilie s-a dus spre Mateo, i-a intins mana ca sa-l ridice, toata lumea zicea <ce cavaler e Balaci!”, dar, fara sa vada nimeni,Ilie i-a tras un spitz in cur. La care Mateo, copil – „de ce te porti asa urat cu mine, nea Ilie?” Acesta era respectul care il inconjura pe Balaci.
Am mintit ca vin cu o amintire. Mai aduc una, nu ma pot abtine. Se intampla la o zi sau doua dupa ce Hagi a luat Cupa UEFA, cu Galata. Ilie se intorsese de la arabi si m-am dus sa-i iau un interviu. Avea o vila prin Centrul Civic, intre blocuri. „Pe matale nici comunistii n-au avut tupeu sa te darame!” Radea dand din cap, radea si cu ce mai ramasese din pletelele minunii blonde. M-a tratat cu prajituri si mi-a povestit o ora cum a fost lucrat la Craiova, cu un an inainte. Cu date, cu oameni, cu tot, am notat tot si am aruncat tot. N-am uitat chiar tot, dar nu mai conteaza. Interviul era nuclear, ramaneau in picioare doar Camataru si Biserica Madona Dudu. Cand m-a vazut ca imi strang hartiile, Balaci mi-a zis „nu publici nimic.” „Pai si de ce m-ai lasat sa notez?” „Ca sa te antrenezi, te-am fentat un pic, hai sa bem un sprit!” Era un om bun, ca toti invapaiatii singuratici pe cupola unei idei. A defulat si s-a razgandit. Eu m-am enervat. „Ce sprit sa beau? Ca am mancat prajituri. Beau sprit dupa prajituri?” Raspuns de Cruyff si Dobrin la un loc. „Pai si io n-am baut whiskey?” Dupa cinci pahare mi s-au terminat tigarile. A scos un carton de Marlboro rosu. Eu fumez light. Am tras vreo trei bucati si era sa lesin. Balaci fuma cinci tigari la un pahar. De whiskey. Ca vin am baut singur. Cred ca fumeaza si acum, cand dribleaza pe o scara spre vazduh. Putea sa dribleze – in viteza, nu oricum – si pe un teren cat o coperta de revista cu poza lui pe ea.
Balaci a fost artistul care m-a scapat de materiile concrete de la scoala. Cand a dat gol cu Benfica, toata clasa mea a vazut meciul si a plans in laboratorul de fizica. Aveam ora de chimie si o faceam in laboratorul de fizica. Nea Ilie, nea Ilie, m-ai salvat si de chimie!
Dupa ce mingea ajungea la Balaci, posomoratii se trezeau razand. Cateodata, seara, voi gasi un motiv mai putin sa zambesc. Cateodata, seara, cateodata, seara, fara nea Ilie, cu dor de Ilie. Cateodata, seara.
