AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisIi iubesc pe tefelisti si nu ii voi vota. Vreau sa-i feresc...

Ii iubesc pe tefelisti si nu ii voi vota. Vreau sa-i feresc de tentatii

Sfarsitul de saptamana m-a prins la Constanta. Bun prilej pentru multi prieteni, tefelistii de varsta a doua, sa ma intrebe „ce faci acolo? I-ai gasit pe Mazarica si Borcica?”

Sunt civilizat, raspund la intrebari. Ce faceam la Constanta? Cautam finantare pentru un monument in amintirea celor trei stripteuze, care au ars de vii in restaurantul Beirut, in 2014, si n-a cazut niciun prim-ministru din cauza asta. E bun raspunsul? Nu le cunosteam pe fete, dar la Beirut mancam, ca-mi place bucataria libaneza. Cele trei stripteuze din Constanta de ce nu sunt comemorate pe plan national? Pentru mine, ele sunt foarte importante, pentru ca in tinerete am fost apropiat de stripteuze, nu de rockeri.

In al doilea rand, le fac o confidenta tefelistilor de varsta a doua. Daca as fi avut 20-25 de ani, eram si eu in Piata Victoriei, ca doar ma cunosc, stiu cat sunt de inteligent. Dar uite asa cum ma autoironizez, va dau in scris ca daca as fi condus eu zbantuiala din Piata Victoriei, jandarmii nu dadeau cu gaze. Le-as fi spus „Tatal Nostru” si ii linisteam. Scoteam si o Cruce Crestina. Apropo, stiti ca Remus Cernea Scaraotchi a vrut sa dea jos, de pe un perete al Camerei Deputatilor, Crucea Crestina pe care a pus-o acolo marele poet imbisericit Ioan Alexandru, care a fost deputat PNT-CD? 20.000 de tefelisti (ca atatia au fost pe 10 august, „Mitingul Diasporei” – o minciuna) si nicio icoana. Da, n-aveau si ei o icoana! Macar una de vanzare. Iar tefelistii de varsta a doua, ca de la ei am pornit, o rusine! Daca tot vor sa fie „in trend”, atunci sa-si ia izmene termice cand ies la miting, iarna, fiindca ne-am „updatat” si in materie de izmene. Acum, izmenelor trebuie sa le zici „colanti termici”.

Am promis un raspuns si la intrebarea ce fac „Mazarica si Borcica”. Borcea a fost achitat pe fond si a luat pe urma cinci ani intr-un dosar in care nu prea cred ca avea treaba. „Nu se comenteaza deciziile justitiei.” Dar cum mi-as permite? Sentinta mi se pare din gama „Asta-vara la Craciun, mancam mere dintr-un prun” (Tudor Arghezi). Mesajul Sistemului a fost clar. „Inca suntem aici!” Ce mi-a placut e ca pe Borcea l-a injurat si o diva de 50 de ani, fiica unui frate de fotbalisti. Obiceiul asta nobil – aruncarea cu pietre in oamenii aflati in necaz – poate fi incadrat in categoria „Tefelismul cu varice”.

In ceea ce-l priveste pe Mazare, va rog sa judecati prin comparatie. Ii tineti minte pe primarii Constantei din perioada 1990-2000? Eu habar n-am cum ii cheama, dar orasul era condus de Saceanu. Constantenii si baietii anturati din Bucuresti stiu despre cine e vorba. Cu Mazare a fost carnaval la Constanta. Imi amintesc o faza, de la niste alegeri, ce au avut loc vara. Mazare s-a dus la vot cu vreo 15 gagici in costume de baie si cu buletinele in manichiuri. Si avea si o galerie. „Nu va fie frica, vine Mazarica!” Aoleuuuu, lesin de ras, lesin! Iubiti viata, ca e scurta! S-a prabusit o epoca.

Asta e, n-avem ce face. Distractia s-a terminat. Vin peste noi tefelistii. Sunt stupizei, rai si in foame. Si tocmai pentru ca eu tin la ei, nu ii voi vota. Vreau sa-i feresc de tentatii.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.432 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger