Multi antrenori romani au fost ciupiti in strainatate, dar niciunul n-a fost jefuit ca Razvan Lucescu, anul asta, in Grecia, tara in care pedigriul marin al Albastrului e tulburat de corsarii fara ambarcatiuni.
Victoria din finala Cupei reprezinta, pentru Razvan Lucescu, mai mult decat o razbunare. E superioritate dovedita pe campul de razboi, e virtute. Sunt palme care dor si palme care nu se uita. Palma asta nu o vor uita grecii. Ce bine imi pare ca v-a umilit Razvan, palicarilor! Mi-a placut mult de voi intr-un singur meci. Ala cu Angela Merkel. Si ati mai avut doua partide bunicele. Una in care I.L. Caragiale a jucat pe partea voastra si alta cand am fost eu in luna de miere, in Santorini, si am vazut asfintitul din Oia de sub streasina unei skafta (casa facuta in perete de lava), acel asfintit ce ar fi stors lacrimi si din ochii obloniti ai lui Homer. Violetul insangera curcubeul, albastrul verzui al marii inghitea vinetiul muribund al soarelui, delirul cromatic destrama retina si un vant incet, astamparat, gemea pe sub talpile proaspete ale stelelor.
Am umblat la metaforita pletorica pentru ca urmeaza niste adevaruri dure. Mutu a zis ca Hagi e penibil. Nu, Adriane, penibil am fost eu, din 1999 pana in 2016, cand ti-am cautionat toate tampeniile, in scris si in fata prietenilor, carora le spuneam ca il vei depasi pe Hagi. Uneori, aveam si argumente. Peste 100 de goluri in campionatul Italiei nu va mai inscrie niciun roman. Si mai trecea un an si ma incapatanam. Si prietenii radeau de mine. Si inca un an. Si iarasi radeau de mine. Iar acum, Adriane, acum rad eu de mine. Stiu, tu nu-ti faci probleme. Tu stai foarte confortabil in relatia cu tine insuti. De mare caracter te-ai dovedit si cand ai pus pe facebook poza cu Lupescu, aplecat in fata lui Burleanu. Era o fractiune de secunda, folosita in mod ticalos, dintr-un filmulet de 10 secunde, in care Lupescu il sfida, de fapt, pe Burleanu, uitandu-se in alta parte, cand presedintele federatiei romane de fotbal pentru amatori venise sa ii intinda mana.
Din aceste motive, ma bucur ca a aparut lucrarea monumentala, facuta de Buzarin si Costache, in care am scris si eu o mica postfata. Asa veti vedea diferenta dintre Daciada lor si Fotbalul Nostru Nobil. Pretul (250 de lei) cartii „100 Povesti nemuritoare ale fotbalului romanesc” sperie, la prima vedere, dar e cumintel in raport cu opulentul continut si alpestra calitate grafica. Un album de arta scos in conditii similare si avand in jur de 300 de pagini (enciclopedia fotbalistica are 500) costa, la Luvru, Prado sau Uffizi, intre 150 si 180 de euro. Hooop, hoooop, ca nu sunt atat de diliu incat sa compar vreun fotbalist, chiar daca s-ar numi Maradona, cu Michelangelo sau Goya! Am scris despre datele tehnice ale unui produs de lux.
Ceea ce mi-as dori foarte mult ar fi ca precupetii (168 de bucati, in viu) care l-au votat pe Burleanu sa scoata si ei enciclopedia lor. Ar fi ceva interesant, despre lungul drum al lui Bodescu de la vulcanizare la cauciucul federal, despre franarii de la futsal, care pun stopuri sub talpa, despre caprioarele de la fotbal feminin. Si, bineinteles, despre „greaua mostenire lasata de Mircea Sandu.” In ultimii patru ani, in fotbalul romanesc nu s-a ridicat nici macar un cotet si n-a aparut niciun fotbalist. Prin fotbalist, inteleg unul care sa joace la Real Madrid sau Barcelona, Inter Milano ori Milan. Sau unul care sa traga dupa el o echipa straina, pana ia o cupa europeana. Ca Hagi, la Galatasaray. Hagi a fost pentru Galata ce a fost Maradona pentru Napoli. La fel, Mircea Lucescu-un Helenio Herrera pentru Donetk. Iar „greaua mostenire a lui Mircea Sandu” inseamna ridicarea de la zero a Casei Fotbalului, plus a bazelor Mogosoaia si Buftea, asezarea Romaniei pe harta Euro 2020, construirea Arenei Nationale, datorita faptului ca Nasul a adus finala Europa League la Bucuresti, si protectie pentru loturile nationale si echipele de club romanesti, care, intre 2004-2014, n-au mai fost talharite de arbitri, in intalnirile internationale. Astea sunt faptele. Restul sunt flatulatii parfumate ale copiilor de securisti din presa, care isi harponeaza nonvocatia de reverul managerilor veleitari din afara fotbalului, redefinind astfel neantul. Acum, neantul se cheama updatare. Dragi ziarici, dragi ambitiosi fara talent – care cobzariti, de patru ani, infiltrarea Manastirii Secu in fotbal – vreau sa va transmit, azi, ceva duios! Cele mai calde urari de Hai Sictir!
