Nume de artist, Valentin D’Angelo. In buletin, Valentin Carol Ilie. Pentru mine va fi mereu Valentin, despre care Adrian Paunescu scria „individul este plin de un haz rar si mi se pare, din felul cum povesteste, mai inclinat spre proza satirica decat spre poezie.” Carol vine de la Carol al doilea. Tatal lui Valentin a fost primul roman ranit pe frontul de est, asa ca pe Valentin l-a botezat Regele erudit si vicios.
A fost un copil amarat, din Fetesti. Mereu imi spunea „cand treci podul de la Fetesti, spre Dobrogea noastra, sa te uiti in stanga. Acolo era o herghelie, pe care rusii au transformat-o in abator si au facut din cai salam.” Evadat din adolescenta si de acasa, Valentin a lucrat pe un santier, la Navodari, orasul in care l-a cunoscut tatal meu, stomatolog stagiar acolo. I-a navalit in cabinet un Alain Delon balcanic, simpatic ca Louis de Funes. Doi ochi albastri inconjurati de logoree, caterinca si tupeu. Era sarac, sarac, dar se afisa ca un nabab din Golful Ingerilor (desfasurat intre Cap d’Antibes si Cap Ferrat), exilat la Navodari. Suedezele si nemtoaicele de pe Litoral i-au zis Alain Delon, nu eu. Acum, la a treia tinerete, spune ca seamana cu Jack Nicholson. Tata l-a mirosit ca are destin si l-a ajutat sa intre la o scoala comerciala. Fiind intuitiv si bagacios, Valentin a avut o ascensiune cinematografica. A devenit (aproape) milionar in comunism. Era responsabilul shop-ului aflat in fata hotelurilor (de 13 etaje) Delfinul, Steaua de Mare si Meduza, din Eforie Nord. Calarea armasari albi. Si inalti, si periculosi ca valurile, in furtuna. S-a insurat cu o unguroaica superba, Clara. Au avut o fiica, Astrid, balerina (absolventa de Enescu, nu dansatoare, copil cu Mediterana sub pleoape, ca parintii ei). Prin shop-ul lui Valentin se vanzoleau ministri, doctori, fotbalisti, artisti si inevitabilii securisti. De la securisti, normal ca de la securisti, i s-a si tras. A facut Valentin misto de un colonel sau ce-o fi fost nemernicul ala si i s-a inscenat un taifun financiar. Pe Clara au aruncat-o securistii de pe acoperisul Hotelului „Steaua de Mare”, iar pe Valentin l-au bagat la puscarie. Condamnare grea, dar n-a stat (foarte) mult, pentru ca a intervenit Adrian Paunescu. Nicolae Cristache a scris in „Flacara” articolul „Astrid” („ma creste o matusa, mami si tati sunt la spital” – atunci a plans toata Constanta, unde oamenii care intra la puscarie pentru delicte economice sunt compatimiti si ajutati, nu injurati), iar Paunescu a publicat niste poezii de-ale lui Valentin si l-a prezentat asa: „Pe-acolo pe unde parea ca expresia poetica e parjolita, pe-acolo pe unde niciun asolament nu mai parea in stare s-o faca sa traiasca un licar liric, de acolo, din Campia Romana, a aparut un poet talentat, Ilie Valentin”. Dupa ce a iesit de la intristare, Valentin a lucrat ca pictor si scenograf, la teatrul Fantasio. A tinut-o pe Astrid la Liceul Enescu pictand amfiteatrul Marii invinetit de ambrozia azurului. Cu Valentin si Astrid am stat prima data langa scena, la Melody din Mamaia, in 1985 – nu intra oricine in barul lui Viorel Paunescu. Ne-a izbit Revolutia, Valentin a publicat volumul de versuri „Poeme pentru Clara” si a plecat cu Astrid in Noua Zeelanda. Supravietuitorul de meserie a reusit sa se impuna ca pictor, la Auckland. Cautati pe facebook Valentin D’Angelo si veti vedea cat e de bun, bun de tot! Astrid s-a prapadit tanara, la 35 de ani. Zilele trecute, mi-a venit un colet din Noua Zeelanda. Cel mai bun tablou din colectia aventurierului de farmec, o marina de un pictor roman important. „Am patru by-pass-uri, nu se stie ce se va intampla, vreau sa-ti aduci aminte de mine si de Astrid”. Sper ca in viata asta sa ma mai intalnesc o data cu Valentin Carol Ilie D’Angelo in fata shop-ului din Eforie Nord, sa povestim despre caii pierduti in hipodromul Marii si sa privim golful incoronat de potcoava amurgului.
