AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisDupa ce a distrus FRF, Ciurli Burli vrea sa masacreze si LPF

Dupa ce a distrus FRF, Ciurli Burli vrea sa masacreze si LPF

Lumea fotbalului vorbeste despre alegerile de la FRF, din 2018. Pana atunci, insa, avem alegeri la LPF, pe care sefimea din federatie vrea sa le foloseasca pentru a absorbi Liga. Ca sa fie detronat Iorgulescu e nevoie de opt voturi din 14. Ciurli Burli a promis cate doua voturi (face moldoveanul rost de voturi, nu-l costa nimic sa promita, ca in precedenta campanie, cand a persuadat cu gogosi pe toata lumea) contracandidatilor Felix Grigore, Marius Stan, Dragoi si serenissimei Anamaria Reghestrumpf. Din informatiile mele, care sunt meseriase, poate obtine maximum patru voturi, asadar i-a aburit pe oameni.

De ce se agata FRF de Liga? Pentru ca nu mai sunt bani. Ciurli Burli nu stie fotbal, nu-i o noutate. Dar ce drac de manager esti cand pierzi sase milioane de euro pe an? Veniturile FRF sunt de 10 milioane de euro si cheltuielile de 16 milioane. Din acest motiv, Ciurli vrea sa se aseze ca o closca pe cele 30 si ceva de milioane (raman vreo 25, dupa impozitare) cu care LPF intretine cluburile. Mitrea Cocor cu wireless incearca sa impuna un bir, „contributie de solidaritate” in valoare de 5%, pentru echipele din ligile inferioare. Pauza! Am plans putin, de emotie. Gata cu vrajeala! Daca i-ar fi pasat de echipele mici si ar fi dorit sa le ajute, FRF ar fi evitat cheltuielile de mai jos.
1. 100.000 de euro anual – scouting extern.

2. 600.000 de euro – premierea Comitetului Executiv pentru calificarea la turneul din Franta, obtinuta de Piturca. Selectionerul nu a fost premiat.

3.   1.500.000 de euro pentru Daum si alaiul lupului cu mustata pudrata.

4. 230.000 de euro pentru defibrilatoare nefunctionale.

5. 100.000 euro pentru reamanajarea Centrului de la Mogosoaia. S-a lucrat bine, la ultima ploaie le-a cazut tavanul in cap.

6. 100.000 de euro – diurnele presedintelui FRF.

7. 500.000 de euro – onorarii pentru casele de avocatura. Baietasii au procese, sparg banii fotbalului ca sa se judece, inclusiv cu mine!

8. 700.000 de euro – despagubiri pentru Prunea, Avram, Mihalache, Paraschiv, Chivorchian, Stich si doamna Licinia Prodan.

9. 150.000 de euro pe an pentru Vassaras, seful arbitrilor.

10. 50.000 de euro pentru camere barice, aduse de Vochin la Mogosoaia.

11. 120.000 de euro pe an pentru firma IRES. Aici am nevoie de o confirmare. E asa sau nu, domnule Vasile Dancu?
Din aceste motive, nepriceputii care s-au imbogatit saracind fotbalul au nevoie urgentisima si de banii LPF. „Contributia de solidaritate”, auziti ce imbarligatura sensibiloasa si comunistoida, „contributia de solidaritate”! Pateticilor! Nicio solidaritate, ce solidaritate, care „contributie de solidaritate”? Aici discutam despre lacomia incompetentilor!

Daca Iorgulescu va pierde (nu va pierde!) alegerile, LPF va fi absorbita de FRF, iar neopropagandistii de la Casa Fotbalului vor toca si zecile de milioane de euro ale cluburilor din Liga 1. Ca sa nu mai amintesc ca urmatorul contract pentru drepturile de televizare va fi de cel putin doua ori mai mic.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.088 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger