Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » Razvan Ioan Boanchis » Dragnea “moare in picioare”. Intre picioarele haremului care a compromis feminismul

Dragnea “moare in picioare”. Intre picioarele haremului care a compromis feminismul

Autor:

De zece zile tot auzim ca doamna Vasilica Dancila “e o persoana decenta si neconflictuala.” Afirmatia mi se pare de o corectitudine fara fisuri. Daca o trimiti pe Vasilica la piata si ii faci lista – oua, cartofi, varza – va aduce cumparaturile exact in aceasta ordine. Va pune, in plasa, ouale sub cartofi, iar varza va fi de Bruxelles, pentru ca femeia are experienta europarlamentara. Din varza de Bruxelles va incerca sa faca sarmale.

 

“Daca mor, mor in picioare”, ne-a spus Dragnea. Aveam mare nevoie de asigurarea asta. Da, moare in picioare, intre picioarele haremului pesedist. Guvernul e un serai. Bravo, talentatule amfibiu si vascos, cu mustata aia ai reusit sa compromiti si feminismul! Dar le-ai dat lovitura si misoginilor. Baiatul de la Ministerul Economiei e un poem, pe care nu stie sa-l citeasca, dar isi va sustine doctoratul pe baza lui. Un intelectual desavarsit mi se pare si “pamblicarul” de la Ministerul Invatamantului. Acest produs al evadarii de la scoala ne-a certat pentru ca “vorbiti mult prea mult despre plagiate. Legea nu prevede nicaieri ca trebuie sa punem ghilimele la un text pe care-l preluam.” V-am povestit de atatea ori ca eu am scris “Fratii Jderi”, dar nu m-ati luat in serios. Tinand cont ca “pamblicarul” de la Invatamant lucreaza in subordinea doamnei Vasilica, eu ii dau dreptate. Declaratia lui vine in siajul nestematei pe care a pescuit-o din Belina premierul cu experienta de precupeata la Bruxelles. “S-a creat anumite modele de femei in viata politica care nu ne reprezinta pe toate femeile.” Merci beaucoup, Vasilica!

Pana la urma, sa nu ne formalizam, ca nici prea multa carte nu-i sanatoasa pentru cap. Destui oameni cu scoala facuta pe bune au votat-o, in 2014, pe Monica Macovei. Iar in 2016 l-au aplaudat pe domnisorul economist Vlad Voiculescu, un ministru al Sanatatii de chitantier, intr-o tara care are medici taumaturgi ca Sinescu, Irinel Popescu, Bradisteanu, Monica Pop. Stati ca am uitat, somitatilor autentice trebuie le facem dosare!

Doar sasul elocvent ca un Trabant s-a exprimat mai precar la botezul guvernului, dupa ce membrii cabinetului (niste neopropagandisti cu nivel de repetenti la liceul industrial, absolvit la seral) au iesit, terfeliti si plini de muci, de la comisiile parlamentare. Cu PSD Dragnea –  Garnitura a treia (rezervele rezervelor) la putere si zglobiii useristi pe post de opozitie activa – tara e rezolvata. S-a dat semnalul ca Romania sta bine in trenul Europei. Orient Express si-a atasat vagon de circ.

Un asemenea Guvern nu facea nici Gabriel Oprea. Aceasta cancelarie a repetentilor cu doctorate reprezinta falimentul politicii de cadre. Colegiul National de Aparare si SNSPA – diplome cu destin de hartie igienica. Pacat ca Darwin n-a facut teoria evolutionista folosind ca material activistul de partid, de la animalul cu sapca din anii ’50 pana la mustata suita pe un costum de cateva mii de euro.



    

Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 14-12-2018
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!