Cand scriam ca Dragnea e un individ amfibiu si vascos, anticipam povestea cu Insula Belina! Am avut un succes colosal, m-a citat toata presa, dar sunt eu nerecunoscator si egoist, asa ca nu vreau sa amintesc niciun nume.
Marturisesc ca prima data am auzit de Insula Belina in urma cu vreo zece zile. Fiind mai putin superficial ca in tinerete, dar tot superficial, mi-am tratat ignoranta cu niste pastile de vanitate adolescentina si gaunoasa – „am ajuns in Capri si in Madeira, asa ca Belina poate sa mai astepte.” Pe urma, m-am gandit la doi mari prozatori din Teleorman. Marin Preda si Zaharia Stancu. Teleorman vine de la deli orman, „Padurea nebuna” in turca, exact ca titlul romanului scris de Zaharia Stancu. La prima foiletare a memoriei, deci e posibil sa gresesc, nici Preda, nici Stancu nu s-au incurcat cu Belina. Asta nu inseamna ca Dragnea nu ramane acelasi dihor politic, daca tot am amintit de scriitorii Campiei Romane. Potrivit „Atlasului cinegetic romanesc” (1977, autori Dr. biol. Lucian Manolache si Dr. ing. Gabriela Dissescu), „dihorul, cand este atacat, da drumul continutului celor doua glande aflate sub coada, cu miros gretos, greu de suportat. Faptul ca mirosul dihorului este cunoscut de mult ne-o dovedeste denumirea stiintifica a animalului: putorius”. Atentie la ce urmeaza! Zici ca atlasul asta cinegetic este despre justitie si propagandistele de acolo.” Chiar si vanatorii au o adevarata aversiune fata de acest «puturos». Mananca orice, de la fazani (astia sunt micii tortionari din Piata Victoriei, n.m), la broaste. ”Si atentieeee: „mananca si vipere”! Mananca vipere! Vipere! Vipera vine de la VIP, traim in lumea vipurilor care pun catuse!
Fiind un titan al deontologiei si un iubitor declarat al cuvintelor (fara miez) „echidistanta”, „obiectivitate”, „impartialitate”, trebuie sa le pomenesc si pe adversarele individului amfibiu si vascos Dragnea. Ca ziarista, Sabina Fati este o curca intransigenta, leit prietena ei, Andreea Pora. Dar a scris o carte buna, foarte buna, „Ocolul Marii Negre in 90 de zile.” Sapte tari, opt granite. Citez dintr-un capitol despre Odessa, ca sa intelegem ca propagandistii de acum o suta de ani erau peste colegii Sabinei Fati. Ajungand la Treptele Potemkin, care sunt pentru Odessa ce e Piata San Marco pentru Venetia, Fati scrie ca „Treptele au devenit celebre si monstruoase odata cu filmul lui Serghei Eisenstein din 1925, «Crucisatorul Potemkin», in care un copil de vreo 4-5 ani este impuscat de trupele tariste intr-o multime care se avanta pe scari in jos. Copilul cade sangerand si este calcat in picioare. Mama, care initial l-a scapat din mana, se intoarce, il ridica si-l arata trupelor, inainte de a fi ucisa. «Cine nu are convingeri politice ferme ar putea deveni bolsevic dupa ce vede filmul», ar fi spus, cu invidie, Joseph Goebbels, ministrul nazist al propagandei publice. Totul pleaca de la un fapt real: revolta din 1905 a marinarilor de pe crucisatorul Potemkin impotriva ofiterilor Armatei Tariste. In film, populatia Odesei sustine revolta marinarilor, ceea ce in realitate nu s-a intamplat, cum nu s-a intamplat nici masacrul de pe Scarile Potemkin.”
