AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisDar cu biciclistii si motociclistii civili ce facem?

Dar cu biciclistii si motociclistii civili ce facem?

N-am scris nimic despre moartea motociclistului din coloana lui Oprea, asa ca ar fi jenibil sa ma bag dupa ce s-au pronuntat vreo cinci milioane de oameni — politicieni, ziaristi, armate de feisbucari.

Ma intereseaza ce se va intampla de acum, in marile orase, la nivel civil. Insist, civil. Sunt preocupat de transportul civil pe doua roti. Daca victima accidentului nu era politist, de vina ar fi fost gasit un sofer sau un pieton. In Bucuresti, strazile sunt inguste si proaste. Asa a fost construita metropola asta. Este a sasea capitala din UE, ca numar de locuitori, dar are drumuri ca la Urziceni. De-abia au loc pietonii si masinile. Pietonilor n-ai ce sa le faci, fiindca nu te poti contra cu Dumnezeu, care a creat mersul biped. Iar transportul pe patru roti, cu toate imperfectiunile lui, este indispensabil. Aici se poate discuta si despre pregatire, despre acreditarea pentru trafic. Soferul a dat un examen, se deplaseaza cu un vehicul stabil (patru roti, sublinierea nu-i deloc superflua) si raspunde penal cand greseste. Biciclistul a invatat sa pedaleze in fata blocului, se deplaseaza intr-un echilibru precar pe doua roti (doua, da?, doua!) si e mai greu de identificat (n-are numere de inmatriculare) daca loveste un pieton sau sparge oglinda laterala a unei masini. S-au intamplat sute de cazuri si n-a platit nimeni. Iar analogiile cu Stockholm sau Amsterdam, unde bicicleta e regina, mi se par nepotrivite. Cei care le fac vor sa epateze cu marea lor cultura urbanistica, ecologista si alte avioane fara legatura cu bazarul numit Bucuresti. Argumentez. Unui cunoscut de-al meu, in varsta de 35 de ani, i-a spus doctorul „ba, baiatule, daca mai fumezi, mai ai sase luni de trait!”. Ala — perplex! „Dar io nu fumez!”. „Si atunci de ce ai plamanii franjuri?”. „Habar n-am, ca io n-am niciun viciu, sunt sportiv. Merg zilnic cu bicicleta la serviciu, din Drumul Taberei in Centru”. Va dati seama cat praf si cati vapori de carburant au intrat in el?

Primul pas spre respectul pentru viata ar putea sa-l faca Primaria Capitalei, actionand pe Calea Victoriei. Obrazul celui mai blazonat bulevard al Romaniei este crestat de o pista de biciclete. Prin acest muzeu in aer (ma rog, daca poluarea e totuna cu aerul!) liber se plimba zilnic mii de exhibitionisti. Se scarpina cu saua in poponete, trecand pe langa biserici si palate.

 

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
923 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger