Prima data mi s-a intamplat la Mallorca, in 1997. In zona medievala a orasului, spre Catedrala Gotica, sute de magazine.
Desi era noiembrie, lume in cascada pe aleile pietruite si intortocheate. Nu m-am uitat la ceas, habar n-aveam ce urmeaza. Incet-incet, grilajele pravaliilor au inceput sa cada, labirintul se golea, pana cand am ramas singur printre batranele ziduri. Nu stiam ca zona comerciala intra in adormire intre 2 si 4 dupa-amiaza. De atunci m-am obisnuit cu siesta mediteraneeana. Ii atribui Mediteranei si puii ei — Marea Egee, Marea Adriatica, Marea Ligurica s.a.m.d. Nu mi-am facut vreodata iluzia ca spaniolii sau grecii si-au propus sa ridice monumente ale muncii. In Toscana, insa, unde am fost in aceasta vara, magazinele erau inchise intre 1 si 5. In centrul orasului Carrara, de unde isi alegea Michelangelo marmura — si azi sunt 300 de ateliere de prelucrare, iar daca o bucata are o vena neagra, o arunca mesterii imediat — am vazut un singur om, la 3 ale dupa-amiezii. Era un frizer nadusit, care motaia pe un scaun in fata pravaliei si mi-a spus sa nu ma mai obosesc sa bag fise in automat, ca intre orele 1 si 5 doarme si parcarea. Pauza de masa si de somnic. Italienii, cand aud de criza, intorc si celalalt obraz. Pe perna. Dar la categoria somn profesionist nu ne pot egala. Intr-un hotel din Mamaia, cateva familii de moldoveni au ocupat un etaj. Sforaiau de ziceai ca vor sa urce toate tractoarele pe muntii calcinati ai Dobrogei. Usile — larg deschise. Era un grup sudat si fara secrete. Patronul hotelului, un tip cu umor, a scos pe hol televizorul, pus pe Taraf TV si dat la maximum. Nu i-a deranjat. A doua zi, au marturisit, la receptie, ca ”in Constanta, cel mai interesant muzeu e Delfinariul”.
