Lui Iohannis i-am zis „sasul elocvent ca un Trabant”. Pe Dragnea l-am facut „individul amfibiu si vascos”. Dar lui Dragnea ii voi modifica aceasta carte de vizita. Nu merita caracterizat urat cu vorbe frumoase. El n-a luptat impotriva abuzurilor din justitie. A manevrat doar pentru dosarele lui, fara sa-i pese de sute de familii distruse. DACA DRAGNEA AR FI FOST ACHITAT, FIDELII LUI DIN PSD NU MAI SCHIMBAU CODURILE ALEA STALINISTE.
Pe de alta parte, atata mahnire cata am adunat saptamana trecuta, intreaga saptamana trecuta, nu am simtit de mult. Din mai multe motive, toate mai jos.
Fosti colegi de liceu si prieteni din tinerete au preluat postarea lui Mircea Cartarescu. „Multumesc, Laura Codruta Kovesi! Ai fost si ai sa ramai simbolul unei Romanii mai bune. Daca vei candida vreodata la presedintie, voi fi primul care te va vota.” Mircea Cartarescu e un mare scriitor – nu cel mai mare de dupa Al Doilea Razboi Mondial, cum a sustinut Manolescu – si poate fi cautionat. Cartarescu face si el o lucrare, asta-i viata. Plesu si Cartarescu au talent si nu trebuie pusi pe acelasi plan cu Patapievici si Liiceanu. Si e treaba lui Cartarescu daca dumnealui gireaza un Vlad Tepes fara mustata si cu mai putine lecturi decat originalul, desi, pe vremea lui Tepes, nu exista prolifica Editura Humanitas, unde au publicat numai genii, de la Noica si Cioran pana la Ramona Ursu si Emilia Sercan. Responsabil pentru alaturare e Liiceanu si il felicit.
Pe colegii de liceu si prietenii din tinerete n-am cum sa-i inteleg. Din 2010 incoace, chiar din 2008, de cand a inceput prigoana, profesori universitari au fost tinuti in celule cat niste custi pentru maidanezi, alaturi de violatori. Copiii de securisti si de procurori comunisti fac anticoruptie, desi nu au cunostinte minime de economie. Daca le dai sa conduca un chiosc de biscuiti, il baga in faliment dupa o saptamana. Iar miscarile de strada sunt confiscate de tefeloazele care injura comunismul si iubesc „pe fals” capitalismul. In anii ‘ 90, eu si prietenii mei visam sa ne deschidem afaceri, cu trei angajati, cu 15 sau cu 100, nu conteaza. Unii au avut succes, altii nu, cei mai multi – nu. Daca multi dintre noi au capotat, nu inseamna ca trebuie sa avem boala pe baietii care au avut succes. Important e ca toti am riscat. Capitalismul inseamna vis si risc. Aveam visuri de patroni, nu marunte planuri de amploaiati. Tefeloazele astea, in loc sa riste, prefera sa se angajeze la multinationale si sa devina sclavi ai bancilor. Pe perioada limitata, desigur. 30 de ani trec repede, nici nu stii cand ai mierlit-o si ai lasat mostenire niste datorii.
Iar suprema mahnire a mea, de saptamana trecuta, a reprezentat-o cazul Monica Pop, adica ochiul ager si salvator al unei natiuni mioape. Cel mai important oftalmolog roman a fost hartuit de organe, martelat de propagandisti si i s-a pus sechestru pe casa dupa o reclamatie a ministrului ciolosist de la Sanatate, un om serios, care n-a absolvit Medicina. Bineinteles ca Monica Pop era curata ca lacrima – aici comparatia chiar merge. Tefeloazele au ramas datoare cu scuzele. Vermina userista din presa isi imagineaza ca Monica Pop e Clotilde sau Cosette. Dar sa vedeti ce imaginatie bogata am eu, daca tot vorbim despre medici ca despre precupetele isterice din Piata Victoriei!
