Coada, statuia ambulanta a lui Ceausescu

Am fost ieri la sediul Politiei Rutiere, din Pipera. I-am vazut pe batranii care vor sa-si reinnoiasca permisele de conducere fara a mai fi examinati medical. Mi s-a povestit ca se aduna 2-3.000 zilnic, de luni pana vineri. La 3 noaptea fac liste. La 7 dimineata li se da voie sa intre in curte si se imping cu jandarmii.

Privirea slabita, reumatismul si caciula de astrahan impotriva pulanului, infruntand autoritatea. La 8 navalesc in cladire. Nu se simt utili, nu traiesc daca nu ingroasa o coada. Unii dintre ei bat spre 80 de ani, le expira carnetele in 2016 sau 2017, dar se imping ca in gramada de rugby, fara sa le pese ca pot aluneca pe gheata, ca oasele lor se refac greu sau deloc la aceasta varsta, ca respira unul in gura celuilalt, riscand sa-si paseze o gripa fatala. Articolul asta nu este despre tinerete sau batranete. Buletinul meu nu se regaseste in niciuna. Exista o expresie desteapta: „tineretea nu-i un merit, batranetea nu-i o vina”. Aici e vorba despre un sistem care a pierdut batalia cu istoria, dar a invins cateva generatii. Comunismul n-are nevoie de un muzeu. Nici Ceausescu de o statuie. Penultima generatie comunista plimba statuia lui Ceausescu pe la cozi, daca tot n-a apucat sa-l conduca la groapa pe nea Nicu. Iar ultima generatie ceausista e a mea, cu un obraz in comunism si celalalt in capitalism. Ambii palmuiti.