De fiecare data cand bivolul Tudose paste pe langa miristea UE, tefelistii vor sa-l aduca inapoi pe diafanul si divinul horticultor Ciolos. Sigur, schimbam o fata smotocita cu alta! Obrazul plisat al lui Ciolos e mai bun decat obrazul plisat al lui Tudose, nu-i asa?
Pana atunci, Ciolos are de rezolvat problema „Cumintenia Pamantului”. I-a prostit pe oameni cu „Brancusi e al meu”, entuziastii au dat cate o suta, doua sute de euro prin banca, altii cate un euro sau doi prin telefon, dar statuia nu a mai fost cumparata, pentru ca nu s-au strans nici 20% din fonduri. Ciolos, panseluto, banii inapoi!
Initiativa horticultorului bruxellez, de a initia subscriptie publica pentru ca Statul sa cumpere „Cumintenia Pamantului”, a fost o sfidare la adresa contribuabililor. Dar Ciolos tehnocratul n-are treaba cu electoratul. El a fost reprezentantul capitalului strain in Romania. Daca il interesau operele de patrimoniu, ar fi trebuit sa sprijine muzeele, colectionarii autohtoni si mecenatul, adica niste institutii fara legatura cu multinationalele lui.
N-a fost prima data cand politicienii l-au batjocorit pe Brancusi. In anii ’50, Academia Romana, care ii avea ca membri pe un Sadoveanu sau un Ralea, l-a refuzat pe Brancusi, care a vrut sa lase Statului Roman sculpturile sale. Dar daca sapam mai adanc, aflam ca Sadoveanu si Ralea au fost pusi in fata unui fapt implinit. Hotararea fusese deja adoptata in CPex al PMR, agentul de influenta fiind Leonte Rautu. Spre deosebire de Gheorghiu-Dej (animal politic inteligent si puternic, mai inteligent ca Iliescu si mai puternic ca Basescu, un ceferist cu zece ani de puscarie, care iubea mai mult artistele decat arta), Leonte Rautu era un tip instruit. Dar avea interese. Tehnocrat stalinist.
„Cumintenia Pamantului” reprezinta o tema importanta a lui Brancusi, nicidecum o sculptura esentiala a lui Brancusi. In comparatie cu ciclul ce include „Pasarile”, „Cumintenia Pamantului” e asa cum o arata numele. Peggy Guggenheim a fost una dintre numeroasele femei ale lui Brancusi. Gresesc. Brancusi a fost unul dintre barbatii ei. In „Confesiunile unei dependente de arta”, Peggy Guggenheim scrie ca, in ciuda relatiei apropiate, „am ajuns sa ne certam groaznic cand el mi-a cerut 4000 de dolari pentru <<Pasarea in spatiu>>.” Mai departe, P.G. povesteste ca Brancusi „imi spunea Peghita si mi-a zis ca ii placea sa faca lungi calatorii, in care inainte dusese cu el si fete frumoase. Acum voia sa ma duca pe mine. Ii placea, de asemenea, sa mearga la hoteluri foarte elegante din Franta si sa soseasca imbracat ca un taran, iar apoi sa comande cele mai scumpe lucruri posibile.” Pana la urma, P.G. a reusit sa cumpere o „Pasare” mai veche a lui Brancusi, „Maiastra”, cu 1000 de dolari si a obtinut si „Pasarea in spatiu”, „dupa ce am revenit in atelierul lui si am reluat discutia mai veche despre vanzare. De data asta am stabilit pretul in franci si am economisit 1000 de dolari.” Asadar, Peggy Guggenheim a luat cu vreo 5000 de dolari doua „Pasari” ale lui Brancusi. In arta, sincronizarea dintre geniul creatorului si flerul colectionarului inseamna totul. Romania a fost intotdeauna cu 50 de ani in urma lui Brancusi.
Aiaiaiaiai, cum ar fi daca ar putea Brancusi sa-l cheme la ordin pe Ciolos! „Adu-l si pe Tudose, ca nu te descurci singur! Ba, smotocitilor, dar ce obraji aveti! Voi ati venit gata sculptati!”
