Mi-am facut un obicei tampit din a-i tarnui pe corporatisti. Dar tampenia are radacini zdravene si mai insist zece randuri. Pe urma voi trece la un subiect copios.
De Paste, corporatistii au incercat manevra de la referendumul pentru familie. Neomarxistii au vrut sa distraga atentia cu tot felul de puerilisme. „Haideti sa facem doua echipe si sa inchiriem niste trotinete electrice!” Corporatistii sunt de doua feluri. Prima: cretinii care vorbesc in romgleza si acasa si sunt mandri de statutul de sclavi ai multinationalelor. A doua: baietii care au ajuns corporatisti de nevoie si povestesc ce mizerii ii agreseaza la „job”. Pe cei din categoria a doua ii apreciez. Oamenii n-au loc de intors. Nu pot sa iasa dintr-un sistem si sa intre in altul. Exista doar trei sisteme. Corporatismul, Sistemul bugetofag si Strada. Prin „Strada” inteleg salbaticia si suavitatea, miasmele si aromele anilor ’90. Bietul corporatist (ala destept, nu vitelul) ar vrea sa-i spuna idiotului care il invita la cursa de trotinete electrice „du-te, ma, in mortii ma-tii, ca am copil acasa si nu-mi arde sa-ti vad, si de Paste, fata asta de Beavis si Butt – Head!” Dar omul nu-si permite sa riste, asta-i situatia. Nici marii anticomunisti de azi n-au fost disidenti.
Si acum, Strada, adica dulcele si fetidul ce s-au pastrat din secolul trecut.
Ai o masina de vanzare si dai un anunt sau scrii pe facebook cat vrei pe rabla. Telefon. Fara buna ziua, fara nimic. „Ia zi, boss, care-i ultimul pret?”
Ti se strica aceeasi masina si suni mecanicul, ca doar n-o sa te duci la reprezentanta, sa te arda aia si sa-ti dea in schimb 43 de facturi. „S-a stricat caruta, boss? Dar ai stat o saptamana la mare, te-a durut la motoreta!”
Chelnerul de la terasa. Ai venit de o jumatate de ora, vrei sa mai comanzi, dar si pe el „il doare la motoreta” de tine. „Boss, sa facem nota, ca io am terminat programul!” E normal. La ce Rolex are pe mana, te si miri ca te baga in seama. Rolex de 50 de lei, din piata. In Franta, algerienii vand pe plaja Rolexuri din alea cu cinci – zece euro si au cate 20, de la incheietura pana la cot. Ca sa porti un Rolex fals sau o poseta la fel si sa te creada lumea iti trebuie haine si pantofi de firma, toate adevarate. Iti trebuie detenta financiara. Iti trebuie nume. Iti trebuie prestanta, dobandita eventual la televizor. Cunosc un milionar care are cateva ceasuri false, dar spre o mie de euro bucata. Falsuri de calitate, falsuri verisoare cu originalul. Mi-a marturisit el, fiindca un nepriceput nu s-ar prinde. Nici macar n-ar banui ca un milionar umbla cu smecherii din astea.
Dar de departe cel mai bun reprezentant al categoriei Strada ’90 e taximetristul din Constanta. Are ochelari Vuitton si asculta manele. La semafoare, bea cafea din paharul de carton. „Unde merge bossii?” „La Summerland!” „Va doare la motoreta, barosanilor! Stiu io niste teroriste acolo!” Pentru el, terorista inseamna curva. Are ca „part-time” „pescaria”, adica se crede proxenet. Dobitocul care ma insotea e un scrobit si i-a zis ca el e insurat. „Ce mai suferi de tine, jupane! Pai si ce, fratioru’ tau nu e si el insurat? Dar am si doua teroriste. Una in Tomis 3 si una in Navodari.”
