„Bucuresti, oras inteligent”, potrivit „National Geographic”. I-am invatat si pe astia cu spaga?

„National Geographic” are un serial, „Orase inteligente”. Saptamana asta, orasul inteligent a fost — „te doare mucii, frate!”, folclor de cartier — Bucuresti. Da, Bucuresti! Si asta s-a intamplat, accentuez, la „National Geographic”, nu la revista de geogravarza scoasa de vreo SNSPA sau alta scoala de propagandisti, cum ar fi Colegiul National de Aparare.

Ni s-au prezentat Ateneul Roman, Casa Poporului, Palatul CEC, ma rog, le stiati. Dar ni s-a spus, tot in maniera apologetica, si ca

1. Dambovita e un rau superb, „un plaman al orasului”, unde ai posibilitatea sa faci canotaj cu Patzachin. In realitate, nu poti nici sa te ineci la modul traditional in Dambovita, fiindca, inainte de a-ti intra apa in nas, iti intra in gura a) o cizma de santierist, b) un PET, c) un sobolan mort, d) un rahat.
2. Blocurile de sticla pentru corporatisti, ridicate in zone istorice, langa cladiri de patrimoniu, „sunt frumoase, vai ce frumoase sunt!”. Inseamna ca si Nicu Ontanu,  campionul incontestabil la categoria suruburi infipte in inima Bucurestilor (parafraza la Maupassant — Turnul Eiffel-Paris), ar trebui decorat pentru ca a lasat cicatrice pe obrazul Capitalei.
3. Centrul Vechi, ohohoho, dar cata inteligenta zace in Centrul Vechi! Mai ales in weekend. Baietasii din Dristor sau Drumul Taberei apar de vineri seara si ii prinde acolo duminica dimineata. In acest timp, consuma 19 scobitori si 4 beri in 7 insi.

La Cenaclul „Flacara”, Adrian Paunescu primea bilete din sala sau din tribunele stadionului. Tin minte unul, cred ca si l-a scris singur: „daca n-as fi roman, as emigra in Romania”. Iar eu, daca m-as fi nascut la Florenta, imi faceam mutatie la Bucur Obor, ca sa-l votez pe Nicusor Ontanu.

Ba, voi astia de la „National Geographic”! Ati luat spaga? Daca am reusit sa-i blatuim si pe „National Geographic”, inseamna ca am dus spaga la rang de arta sau am transformat-o in ceva firesc, nici nu mai stiu. Imi vine in cap, aiurea sau nu, o intamplare cu Ion Anestin Senior, care i-a spus lui Sandu Tudor, un poet mistic, barbos, scandalagiu si condamnat pentru santaj („dubios si naiv in acelasi timp”, il caracteriza N. Carandino): „ba, tu ai compromis pana si santajul!”.