AcasăPoliticaReforme cu sex în justiție

Reforme cu sex în justiție

Justiția e justiție, sexul este sex, numai Stelian Ion nu vede asta. Pe el chiar l-o fi adus barza și l-a scăpat din cioc pe scaunul de ministru. Nu știu dacă a fost și bolnav când era mic, dar la cap s-a lovit din căzătură.

Răspunsul Curții Europene de Justiție în privința desființării Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție a fost cât se poate de limpede. Curtea a considerat că SIIJ nu a fost înființată cu încălcarea legislației naționale. Ca atare, nu se amestecă în problemă. Numai că, din el, Stelian Ion a înțeles doar ce a vrut. Nu putea fi de acord, el urmărea altceva. Greu de rezolvat, așa că a chemat Barza în ajutor. Nu cea pe care o știm cu toții, ci ONG-ul „Sexul versus Barza”, care militează pentru explorarea tuturor modurilor de împerechere complementare celui firesc. Și nu numai. Și nu numai. Și nu numai! Ce legătură are asta cu justiția? Are, pentru că vorbește despre ea cu aceeași degajare cu care ține prelegeri despre pornografie și sex. Sex până în adâncurile lui. Adâncul cel mai adânc, gata-gata să iasă pe partea cealaltă.

„Sexul versus Barza” nu este fitecine. A avut o prezență remarcabilă la protestele #rezist și tocmai de aceea a fost aleasă la dezbaterile despre reforma în justiție. Lui Stelian Ion i-a scăpat însă din vedere că deși este de gen feminin, justiția nu are sex. A încurcat rău borcanele, precum a încurcat și scaunul de ministru cu masa ginecologică. Doar acolo stai în așa fel încât să-ți vadă lumea organizarea și toate accesoriile gândirii. „Ceea ce în filmele porno pare a fi absolut normal nu e mereu așa în viața reală”, zice printre altele programul „Sexul versus Barza”. Da, la fel e și în justiție. Mizezi pe un ministru tobă de carte și potent, dar, după ce îl numești, constați că are bube la dosarul de cadre și nici putirința nu îl prea ajută. La fel cum nici Barza nu îl ajută să dezlege enigma sexului în grup, o altă taină care pe el mai degrabă îl trimite la grupul infracțional organizat. Domnu’ Stelică, e sex cu grupul, nu cu Barza. Și e din dragoste, altminteri ar fi viol.

author avatar
Valentin Boeru
2.309 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger