Miza războiului Israel – Palestina: uriașele resurse energetice din Gaza!

Când vorbim despre conflictul israeliano-palestinian, tindem să ne concentrăm doar asupra dimensiunilor politice, sociale și umanitare. Dar, de multe ori, asta se întâmplă în detrimentul altor aspecte mult mai importante, de dimensiuni colosale chiar. Evenimentele recente din Gaza sunt exemplul perfect – Benjamin Netanyahu a pus ochii pe o piață energetică neexploatată de Europa.

Poate că cel mai important aspect financiar al oricărei ocupații militare este însușirea resurselor naturale. Israelul nu face excepție. În Gaza, Tel Avivul vrea dacă nu să preia controlul măcar să facă inaccesibil accesul palestinienilor la uriașele resurse din regiune (Cisiordania și Fâșia Gaza) – terenuri cultivabile și importante rezerve de apă. Plus imense „pungi” de gaze.

În ciuda înființării Autorității Palestiniene (AP), în anii ‘90, poporul palestinian nu a avut niciodată cu adevărat control asupra resurselor și economiei sale. Asta, plus restricțiile severe privind circulația persoanelor, a forței de muncă și a comerțului, impuse de Israel, a afectat foarte mult economia Palestinei.

Azi, Netanyahu vrea desăvârșirea operei – însușirea totală și în mod oficial a vastelor rezervoare de petrol și gaze naturale care se regăsesc pe teritoriul palestinian. De exemplu, la granița cu Cisiordania se află cel mai mare câmp petrolier onshore din regiune, despre care Israelul afirmă că este situat la vest de linia armistițiului stabilită în 1948. Dar, problema e că acest zăcământ se află, de fapt, sub teritoriul palestinian, ocupat de israelieni din 1967.

Și nici măcar nu avem tabloul complet, căci locul cel mai râvnit în războiul dintre Israel și Hamas nu se află în Cisiordania, ci în Gaza.

În 1999, compania British Gas Group (BGG) a descoperit un vast câmp de gaze, la o distanță de 17 până la 21 de mile marine în largul coastei Fâșiei Gaza. Acest lucru a plasat-o în limitele Acordului Oslo II, semnat în 1995, care a acordat Autorității Palestiniene jurisdicție maritimă asupra apelor sale până la 20 de mile marine de coastă.

În urma descoperirii câmpului de gaze, AP a semnat cu BGG un contract pe 25 de ani pentru explorarea resurselor. În anul 2000, compania britanică a forat două puțuri în bazinul din Gaza, care se estimează că ar conține până la 1,4 trilioane de metri cubi de gaze naturale! Prin comparație, ce se află în  Marea Neagră e apă de ploaie. Sunt în acest câmp mai multe gaze decât nevoile energetice ale Palestinei, așadar vorbim despre un nou jucător pe piața exportului.

Se părea că, după multă nenorocire, poporul palestinian a găsit, în sfârșit, „aur”. La 27 septembrie 2000, s-a aprins simbolic flacăra de la platforma de explorare BGG, iar Yasser Arafat, pe atunci președinte al Autorității Palestiniene, a salutat descoperirea – „Un dar de la Dumnezeu”. Dar Dumnezeu a avut, pare-se, alte planuri: în 48 de ore a izbucnit a doua intifadă! Iar anul următor, În 2001, premierul israelian Ariel Sharon, un ultranaționalist, a blocat proiectul din Gaza, susținând că profiturile obținute de palestinieni ar fi fost direcționate către Hamas și alte grupări paramilitare.

Proiectul s-a oprit, dar planurile Tel Avivului au mers mai departe. Guvernele care s-au perindat au insistat toate ca gazul Palestinei să fie canalizat către o rafinărie situată pe teritoriul lor, oferind astfel Israelului controlul asupra producției și veniturilor. Chiar și Tony Blair, pe atunci prim-ministru al Marii Britanii, s-a implicat, încercând să-i convingă pe palestinieni să accepte oferta „de nerefuzat” a Occidentului.

În 2008, pentru că nu ajungea la nicio înțelegere cu AP, Israelul a lansat o operațiune militară în Fâșia Gaza, după care a militarizat întreaga coastă și a adus, efectiv, sub controlul său câmpul de gaze naturale atât de râvnit. Totul, în contradicție cu dreptul internațional, să nu uităm asta! Din acel moment, compania BGG a început să trateze direct cu Tel Avivul.

Palestina a pierdut miliarde de dolari, fapt remarcat și la Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și dezvoltare, din 2019, organizată de ONU – „Ocupația (n.r. – statul Israel) continuă să împiedice poporul palestinian să-și dezvolte câmpurile energetice astfel încât să exploateze și să beneficieze de aceste active. În consecință, Palestinei i s-au refuzat beneficiile utilizării acestei resurse naturale pentru a finanța dezvoltarea socio-economică și pentru a-și satisface nevoia de energie în întreaga perioadă.

Cum exploatează „Bibi” războiul din Ucraina

După ce Rusia a intrat cu trupele în Ucraina, Europa a fost obligată să renunțe la colaborarea cu gigantul Gazprom și a început să cerceteze cu disperare piața pentru alte surse de aprovizionare. Netanyahu a văzut, atunci, o oportunitate perfectă de a-și încununa planul – transformarea Israelului într-un centru energetic regional și un important exportator de gaze.

Prin 2009, Tel Avivul a anunțat lumea că a găsit două câmpuri masive de gaze naturale (Tamar și Leviathan) în largul coastei sale, cu rezerve totale estimate de 30 de trilioane de metri cubi de gaze naturale! Pe loc s-a schimbat dinamica geopolitică a pieței de gaze. Israelul a trecut de la statutul de importator la cel de exportator, în principal în Egipt și Iordania. Dar adevăratul bănet este în Europa, piața cea mare după care tânjește „Bibi” Netanyahu.

Seyed Hossein Mousavian, specialist în securitate și politică nucleară în Orientul Mijlociu la Universitatea „Princeton”, a scris recent că „obiectivul final nu este doar demolarea Hamas și/ sau excluderea palestinienilor din țara lor, ci confiscarea resurselor de gaze de miliarde de dolari din Fâșia Gaza”. Iar când miza e atât de mare și pe teren sunt jucători ca British Petroleum și Eni (cu care Israelul a semnat, deja, contracte!), ce șanse au palestinienii?!