AcasăOldTopul celor mai frumoase insule europene

Topul celor mai frumoase insule europene

Odata cu apropierea sezonului estival apar si dilemele legate de destinatia de vacanta. Potrivit specialistilor, trendul in aceasta vara il dau insulele.

Daca Hawaii sau Bali sunt doar vise frumoase, puteti opta sa va petreceti concediul pe insulele europene, considerate la fel de frumoase. Pentru cei care se decid mai greu, am realizat un top al celor mai spectaculoase destinatii de vacanta.

Rhodos, Grecia

Rhodos este una dintre cele mai mari (78 de kilometri lungime si 30 de kilometri latime) si mai frumoase insule grecesti, fiind, totodata, si cel mai insorit loc din Europa. Printre atractiile turistice se numara orasul Rhodos, care reprezinta o combinatie arhitecturala intre vechi si nou, sporturi nautice si viata de noapte din Faliraki. O vacanta pentru vara aceasta in Rhodos costa in jur de 255 de euro de persoana pentru un sejur de sapte nopti.

Insula Capri – Italia

Pe locul doi in topul destinatiilor de vacanta se situeaza insula Capri, de pe meleagurile italiene. Strazile inguste, buticurile de lux, casele cochete, vegetatia luxurianta, terasele frumoase fac din Capri un adevarat paradis. Pentru un circuit de zece zile in Italia (care cuprinde si insula Capri) sejurul costa 449 de euro de persoana.

Santorini – Grecia

Tot in top, dar pe locul trei, se afla Santorini, o insula mica din sudul insulelor Ciclade, din Grecia. Santorini este destinatia ideala pentru cei carora le place viata de noapte, numeroasele cluburi, baruri si cafenele de pe plaja oferind posibilitatea unor distractii pe cinste. Sapte nopti in Santorini, la un hotel de patru stele, cu avion si mic dejun inclus costa de la 368 de euro de persoana.

Sardinia – Italia

Sardinia este inconjurata de insulele mici Caprera, La Maddalena, Asinara, San Pietro si SantiAntioco. Printre atractiile insulelor se numara turnurile de piatra, marea, plajele si pesterile. 60 de euro pe noapte costa inchirierea unei vile din Sardinia in aceasta vara.

Palma de Mallorca – Spania

Mallorca este cea mai vizitata insula din Baleare, fiind faimoasa pentru plajele sale si locurile inradacinate in istorie. Palatul Almudaina si Plaza Mayor sunt doar doua dintre destinatiile de exceptie ale insulei. Un sejur intr-un hotel de patru stele, cu pensiune completa si transport cu avionul costa 295 de euro de persoana.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
286 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger