AcasăOldNe-au furat finala!

Ne-au furat finala!

FC Barcelona s-a calificat in finala UEFA Champions League, dupa un nou meci cu cântec disputat impotriva marii rivale Real Madrid. Returul de pe Camp Nou, de marti seara, s-a incheiat la egalitate, scor 1-1.

Al patrulea si ultimul episod al serialului “extraterestri” versus “galactici” a avut un scenariu asemanator cu primele trei. Aflati la adapostul victoriei cu 2-0 din tur, catalanii au controlat returul, au pasat la fel de mult ca de obicei si au obtinut un rezultat favorabil, 1-1, care le asigura calificarea in ultimul act al UCL.

*Mourinho a urmarit meciul intr-o camera de hotel*

Din camera de hotel, acolo de unde a urmarit meciul, la televizor, Jose Mourinho a aruncat in lupta o formula ofensiva, dar Barcelona a dat prima lovitura, Pedro reusind sa deschida scorul in minutul 54. Higuain punctase pentru Real in primele minute din repriza a doua, dar reusita acestuia a fost anulata pe motiv de fault in atac. Decizia centralului De Bleeckere a aruncat in aer banca Realului, alta putând fi soarta meciului la 1-0 pentru Real. Faza a fost incriminata de madrileni la finalul disputei, acestia facând din nou trimitere la teoria lui Mourinho, conform careia Barcelona este protejata de UEFA. Realul a marcat un gol validat, prin Marcelo (64), dar oaspetii nu au avut forta necesara pentru a intoarce rezultatul.

*Casillas: „Ne-au impuscat. Noi suntem invingatorii morali!“*

Cristiano Ronaldo a fost cel mai vehement contestatar al brigazii de arbitri. Portughezul, extrem de nervos, a afirmat dupa meci ca “Barcelona este aproape imposibil de batut pentru ca primeste ajutor din alta parte. Ar fi bine ca UEFA sa le dea direct trofeul sezonul viitor”. La plecarea echipei spre Madrid, Ronaldo si Mourinho au purtat un dialog agitat. Ambii au fost de acord ca Barcelona a fost favorizata in ambele manse. „Ne-au furat!“, si-au spus cei doi, in timp ce Iker Casillas a completat in fata presei: „Arbitrii ne-au impuscat! Ne-au furat si pe «Bernabeu» si pe «Camp Nou». Moral, noi suntem invingatorii!“.

*Abidal, adevaratul campion*

Descoperit cu o tumoare canceroasa la ficat, fundasul francez Eric Abidal a revenit pe teren la circa doua luni de când a fost diagnosticat cu teribila maladie. S-a spus initial ca Abidal a fost inclus in lot pentru moralul colegilor sai, dar francezul a bifat ultimele minute ale intâlnirii, inlocuindu-l pe capitanul Puyol. Primit cu urale de fanii catalani, Abidal a fost purtat pe brate de colegi, dupa incheierea partidei, si a afirmat ca isi doreste sa incheie sezonul câstigând trofeul. Abidal le calca pe urme unor sportivi ca Lance Armstrong, care a revenit in ciclism dupa ce s-a operat de cancer testicular, si Marcos Antonio, fundasul Rapidului care a câstigat batalia cu cancerul la gât.

*Messi, cel mai tavalit*

Desi nu au mai avut intrari brutale ca in alte meciuri, jucatorii de la Real Madrid au incheiat partida de pe Camp Nou cu o cifra neverosimila, 31 de faulturi comise. Dintre acestea, 12 faulturi au fost savârsite impotriva lui Messi, de departe cel mai trântit jucator de pe teren. Argentinianul a fost faultat mai des decât a faultat intreaga sa echipa, catalanii incheind disputa cu numai 10 infractiuni comise. Altfel, Xavi, Busquets si Iniesta, cei trei mijlocasi ai Barcelonei, au pasat de 297 de ori, in timp ce intreaga echipa a Realului a pasat de 311 ori. Formatia catalana a reusit de peste doua ori mai multe pase, 692.

Cristian Ionita

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
53 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger