AcasăOldRazboiul stelelor, episodul IV: Galacticii fac apel la istorie

Razboiul stelelor, episodul IV: Galacticii fac apel la istorie

Disputa dintre „extraterestrii” lui Guardiola si “galacticii” lui Mourinho ajunge in aceasta seara la episodul al patrulea, ultimul din acest sezon.
FC Bar­celona si Real Madrid se infrunta in mansa a doua a semifinalelor Champions League.

Returul de pe „Camp Nou“ porneste de la 2-0 pentru catalani, dupa ce Messi a reusit o dubla de vis, saptamâna trecura, la Madrid. Ambele formatii au mari probleme de efectiv. Barcelona nu poate conta pe Abidal, Maxwell, Adriano, Milito, Bojan si Iniesta, dar spera sa-l recupereze macar pe ultimul. Afectata serios la moral de meciul tur, Real Madrid incearca sa anuleze deficitul de pe tabela si suspendarile lui Pepe, Ramos si Mourinho cu ajutorul istoriei. Nevoiti sa marcheze cel putin doua goluri pentru a mai spera la calificare, madrilenii si-au adus aminte ca, in 2002, s-au calificat in finala UCL tocmai dupa o victorie cu 2-0 obtinuta pe „Camp Nou“. Atunci, in prima mansa din semifinale, Zidane si McManaman marcau pe terenul marii rivale si rezolvau calificarea, Realul permitându-si sa faca un 1-1 in retur. Acum noua ani a fost si ultima data când madrilenii au câstigat trofeul.

*Toate patru au fost cu ghinion*

Real Madrid, FC Barcelona, Schalke 04 si Manchester United, cele patru semifinaliste Champions League, au pierdut meciurile de campionat disputate in weekend. Cu gândul mai mult la returul din Catalunya, Real Madrid a pier­­dut acasa, cu 2-3, duelul cu Zaragoza, in timp ce Barcelona a cedat cu 1-2 la San Sebastian. In Germania, Schalke nu s-a regasit in etapa a 32-a si a fost surclasata de Bayern Munchen, scor 4-1, iar Manchester United este in pericol sa piarda titlul dupa 0-1 in derby-ul cu Arsenal.

Cristian Ionita

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
48 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger