AcasăOldPoliticienii ne garanteaza o moarte frumoasa

Politicienii ne garanteaza o moarte frumoasa

Pentru ca tot nu sunt capabili sa le ofere românilor un trai onorabil, mai marii zilelor noastre s-au gândit sa-si mai spele din pacate si sa le asigure macar o plecare pe lumea cealalta cât de cât decenta.

Demersul alesilor va fi posibil cu conditia ca Legea cimitirelor, respinsa ieri de Senat, sa aiba o soarta mai buna in Camera Deputatilor. Lege care a ajuns din nou pe masa parlamentarilor (in prezent in dezbatere la Senat) dupa ce presedintele Traian Basescu a refuzat sa o promulge si a trimis-o spre reexaminare.

*Bariere ecologice si asigurari de malpraxis*

Dincolo de nemultumirile sefului statului, actul normativ nu face altceva decât sa aduca un dram de normalitate pe meleagurile tarisoarei noastre.
Concret, administratorii cimitirelor vor fi obligati sa intretina aleile cimitirului, sa asigure curatenia, ba chiar sa puna pe picioare un birou de relatii cu publicul. In cazul celor care infiinteaza un cimitir nou, acestia trebuie sa construiasca o sala de ceremonii precum si un spatiu tehnic care sa asigure o temperatura de pâna la 15 grade Celsius, premergatoare ceremoniei funerare. De asemenea, administratorii noilor cimitire au obligatia sa construiasca WC-uri, sa asigure existenta unei surse de apa potabila, sa impiedice accesul câinilor, sa ingrijeasca spatiile verzi, sa construiasca o bariera ecologica (o perdea de arbori in jurul gardului), precum si o groapa de gunoi „conforma”.
Totodata, legea obliga firmele care au ca obiect de activitate prestari de servicii funerare sa achite o taxa care va ajunge intr-un fond de garantare. „Fondul va fi constituit pentru plata despagubirilor datorate in cazul neindeplinirii sau al indeplinirii defectuoase a prestarilor de servicii funerare.
Nivelul fondului de garantare se stabileste prin Hotarâre a Guvernului”, se precizeaza in textul legii. Firmele de pompe funebre fie vor depune din start suma intr-un cont, fie vor opta pentru o asigurare de malpraxis.
Evident, banii vor fi utilizati pentru a achita despagubiri familiei decedatului, in cazul in care prestatorul de servicii a comis vreo eroare. (A.M.L)

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
52 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger