AcasăOldZiua portilor deschise (cu Politia) la Izvorani

Ziua portilor deschise (cu Politia) la Izvorani

Ca intr-o cronica dinainte anuntata, Moni Columbeanu si-a luat copilul, Iri s-a impotrivit cât i-a permis legea, avocatii si-au facut imagine, idem executorii judecatoresti si, in final, „pupat toti Piata Independentei”.

Spectacolul oferit ieri de cuplul Columbeanu, episodul „fara numar” rupt parca dintr-un serial cretin si nelinistit, ne-a aratat din nou ca locul nostru este la Portile Orientului, acolo unde aroganta romana se imbina perfect cu linguseala si duplicitatea bizantina.
Venita oarecum in miezul zilei la resedinta de la Izvorani, Monica Columbeanu a dat nas in nas cu armate de jurnalisti, cu operatori de televiziune si cohorte de gura-gasca, de parca era circul unde femeia cu barba si copilul cu doua capete faceau puncte de rating. Ca tabloul sa fie complet, imediat dupa sosirea ei au aparut trei echipaje de politie, o salvare si, in motul coloanei, masina executorilor, de nu se mai stia cine pe cine escorteaza. Au urmat, in ordine, scene cu Moni suportându-si cu stoicism singuratatea in fata portii, cu avocati care cereau ca, atât timp cât toate actele erau in ordine, sa se treaca la taierea portilor cu flexul, cadre largi cu un cetatean care a spart, pâna la urma, butucul portii si, caci nu se putea altfel, cu o salvare care, in aplauze, a patruns in curte. Doar ca decor, caci, dupa ce-a stat mai bine de o ora parcata la intrare, a plecat fara pacient. In cele din urma, dupa ce s-a semnat procesul verbal de “predare-primire”, Moni a iesit cu Irina in brate si a stat la o scurta sedinta foto.

*Punct. Si de la capat?*

Primul episod din incredintarea fizica a Irinei Columbeanu, mamei ei, Monica, s-a incheiat. Spunem asta doar pentru ca, dupa cum il stim de diligent in actiunile lui, nu este exclus ca Irinel sa mai gaseasca si alte modalitati sau chichite avocatesti de tracasare a Monicai. Pâna una-alta, desi in raporturile cu sotia, Iri este cel care detine mecanismele puterii, adica banii si relatiile, aceasta i-a dat o lectie crunta. Se dovedeste astfel ca strategia stabilita de avocatii ei a fost cu mult mai buna, punându-se accent pe discretie si onestitate, strategie pe care Moni a respectat-o cu sfintenie. In contrapartida insa, Irinel a facut o imagine proasta umflându-si muschii, fortând limitele legii prin nesupunerea – initiala – de a respecta o hotarâre judecatoreasca si un ordin de executare silita. Totul cu un pret foarte mare: linistea si armonia in care propriul copil trebuie sa traiasca.

*România s-a mutat pe malul lacului*

Pentru câteva ore de transmisie „in direct si la o ora de vârf” de la fata locului si mai apoi pe tot timpul dupa-amiezii, România a incetat sa mai existe. Strainul ajuns aici, in tara, care ar fi accesat cele doua „CNN-uri românesti”, dupa durata transmisiilor in direct, Realitatea TV si Antena 3, nu ar mai fi descoperit nici bolnavii evacuati pe targa din spitale, nici cozile de la cantinele de ajutor social, nici scandalurile politice si nici salariile reduse dramatic. Subiecte preferate ale celor doua posturi TV, care, altfel, au grija sa-si instruiasca moderatorii sa infiereze tabloidele „neserioase”. Ar fi vazut doar un circ impins la extrem, cu elicopter inchiriat pentru filmari, cu lansari in supozitii de catre psihologi si jurnalisti care emiteau sunete articulate si opinii de mucava.

Valentin Boeru

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
55 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger