AcasăOldSi-a rugat prietenii sa aiba grija de Angelica lui

Si-a rugat prietenii sa aiba grija de Angelica lui

Victor Surdu, deputat PSD si fost ministru al Agriculturii in guvernarea CPUN, a murit, ieri, la vârsta de 63 de ani. Cauza decesului: un cancer pancreatic cu o evolutie „napraznica”.

Asa a caracterizat boala Florian Popa, seful Clinicii de Chirurgie de la Spitalul Pantelimon si medicul care l-a tratat pe Victor Surdu: „L-am diag­nosticat pe Victor Surdu in urma cu câteva luni, in mai-iunie 2010. Acesta suferea de o boala pancreatica incurabila. A facut eforturi sa lupte cu boala, chiar a fost la o clinica de specialitate din Italia, unde a fost operat. Boala si-a urmat insa cursul si a avut o evolutie napraznica”.

*A simtit ca se duce*

Conform apropiatilor familiei, se pare bolnavul si-a presimtit sfârsitul din moment ce i-a rugat pe toti “sa aiba grija de Angelica lui”. Adica de Angela Similea, casatorita cu Victor Surdu din 1999. De asemenea, doctorul Popa povesteste si el ca pacientul sau i-a spus, exact cu o saptamâna in urma (vineri, 1 aprilie), ca “simte o stare deosebita” si doreste sa fie lasat sa plece acasa. “Cred ca avea cunostinta asupra faptului ca nu se mai putea face mare lucru privind boala de care suferea”, conchide acum Popa. Conform dorintei raposatului, inmormântarea va avea loc la mânastirea din Ciorogârla, sâmbata. Anterior, vineri dimineata mai exact, sicriul va fi depus la Palatul Parlamentului. Pierderea este greu suportata de fratele lui Victor Surdu, Gabriel: “Am fost alaturi tot timpul unul de altul, intr-o viata plina de suisuri si coborâsuri. E o grea pierdere pentru familia noastra. Victor a obtinut performante deosebite si a muncit foarte mult. Poate si de asta s-a intâmplat ce s-a intâmplat, ca n-a avut grija de el. S-a dus de tânar, la doar 63 de ani, in timp ce parintii si bunicii nostri au trait peste 80 de ani”.

ADELINA IONICEL

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
130 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger