AcasăOldDesfiintarea spitalelor a facut deja doua victime

Desfiintarea spitalelor a facut deja doua victime

In plin proces de reformare a sistemului de sanatate, doi români au murit, ieri, in conditii teribile. Unul in fata fostului spital din Balcesti (Vâlcea) si celalalt in ambulanta, in drum spre Constanta. In ambele cazuri daca unitatile sanitare din zona nu ar fi fost inchise, oamenii probabil ca ar fi supravietuit.

Prima victima a reformei facuta dupa ureche a fost un barbat in vârsta de 41 de ani, din comuna vâlceana Lalosu. Dupa ce i a-s facut rau acasa, omul a fost adus de catre un vecin la Spitalul Orasenesc Balcesti. Când au ajuns aici au constat ca unitatea sanitara nu mai functiona de la 1 aprilie. Cum singura ambulanta aflata pe tura era plecata la un alt caz, barbatul a trebuit sa astepte in fata cladirii spitalului. Dupa aproximativ 40 de minute omul a cazut secerat la pamânt. La aflare vestii, rudele care venisera si ele la spital au lesinat. De aceeasi soarta a avut parte si un constantean, in vârsta de 60 de ani, din localitatea Baneasa. Cardiac, omul s-a simtit rau si a fost transportat de rude la Centrul de Sanatate Baneasa, unitate sanitara inchisa, de asemenea, la 1 aprilie. Preluat in sfârsit de o ambulanta, barbatul a murit in drum spre Spitalul Judetean Constanta.

*Bolnavi abandonati in unitatile inchise*

Graba cu care s-au inchis spitalele si s-au facut mutarile catre alte unitati au generat situatii mai mult decât dramatice. Astfel, patru copii, cu afectiuni medicale grave, au fost lasati la voia intâmplarii, in Spitalul de Cronici Tutova (Vaslui). Acestia au fost ingrijiti timp de mai multe zile de mai multi voluntari de la o asociatie non-guvernamentala din Statele Unite, care au suportat, de altfel, si toate costurile necesare. Situatia s-a repetat si in judetul Buzau, la Spitalul din Pârscov. Aici 12 pacienti cu boli grave au fost abandonati in uintatea sanitara care a ramas fara apa, gaze si telefon, in urma inchiderii. Oamenii au fost inghesuiti intr-un singur salon, in paturi fara cearsafuri, toate dotarile fiind preluate pe inventar. Pâna sa fie transferati catre alte spitale, pacientii au trait din mila localnicilor, care le-au adus apa si mâncare.

ADELINA IONICEL

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
36 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger