AcasăOldDe ce aleg românii sa-si ia viata la metrou

De ce aleg românii sa-si ia viata la metrou

De la inceputul anului pâna ieri, trei persoane au incercat (una chiar a si reusit) sa-si puna capat zilelor aruncându-se in fata metroului. Gestul este interpretat de psihologi ca o forma de protest la adresa societatii.

Sub privirile ingrozite ale calatorilor aflati pe peron, o femeie, in vârsta de 50 de ani, s-a aruncat, ieri dimineata, in fata metroului. In viata, dar cu un traumatism cranian frontal destul de grav, femeia a fost transportata la Spitalul Bagdasar. Din nefericire, incidentul vine la nici 48 de ore dupa ce un alt bucurestean a incercat sa-si ia viata intr-un mod identic, lansându-se si el in fata metroului. Daca cei doi s-au ales doar cu rani in urma saltului fatal, la inceputul anului o tânara de numai 24 de ani a murit pe loc in statia de metrou Universitate.

*Un ultim mesaj pentru cei care i-au dispretuit*

Tentativele de suicid in public sunt echivalate de specialisti cu o polita platita societatii, care nu a fost in stare sa previna din timp aceasta situatie. „Este un mesaj catre societate. De aceea aleg sa faca acest gest in vazul tuturor. Practic, este o forma de protest la adresa mediului care nu-i accepta. Este un ultim mesaj (inconstient de fapt) pe care incearca sa-l transmita celor care nu ­i-au inteles, nu i-au sprijinit. Tocmai de aceea aleg sa-si ia viata in public, este ca un fel de razbunare”, sustine psihologul Georgeta Ghinea. Opinie sustinuta si de psihologul Ilie Marinescu, care vorbeste la rândul lui de o „revolta” fata de mediul inconjurator: „Motivele pentru care tot mai multi români recurg la acte suicidare se datoreaza in primul rând unei fragilitati psihice accentuate pe fondul unor stari depresive generate fie de stari conflictuale familiale sau de cuplu, de insecuritate economica etc. (…) Maniera in care aleg sa se sinucida cei mai ­multi este aceea in care incearca sa atraga atentia cât mai mult asupra lor, in speta locurile publice, ca forma de revolta asupra starii din societate, considerându-se o persoana neinteleasa de cei din jur crezând astfel ca se razbuna pe acestia”.

ANA-MARIA LUDATSER

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
61 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger