AcasăOldPovestile lui Mitran

Povestile lui Mitran

In octombrie 2004 eram la Praga, pentru meciul nationalei cu Cehia, din preliminariile Mondialului 2006. Doua lucruri, intre multe altele, mi-au ramas bine pastrate in memorie. Primul este imaginea selectionerului de atunci, Anghel Iordanescu, asezat cuminte la pian, in holul hotelului, parca Marriott, rugat fiind de mine sa pozeze astfel pentru prima pagina a ziarului de sport la care lucram acum 7 ani. Generalul a sugerat chiar si titlul reportajului, „Jucati asa cum va cânt!”, dar baietii lui nu l-au ascultat, pierzând a doua zi, in 9 octombrie, pe „Toyota Arena”, in urma unui penalty provocat de Soava, slabiciunea generalului si veriga praf a nationalei.
In dupa-amiaza dinaintea zilei jocului, tricolorii nu s-au dus sa-si vada colegii mai tineri, cum era vorba, ci au vizitat orasul (absolut splendid!), Mutu fiind oprit, aproape fara ragaz, pentru autografe si poze. La un moment dat, ne-am intersectat. Mutu sosise la Praga cu câteva zile in urma, fugind practic din cantonamentul lui Chelsea, unde Mourinho ii interzisese sa plece atât de devreme la lot. Fusese urmat in Cehia si de o amenda uriasa din partea englezilor, desi FRF il sensibilizase pe Blatter, seful FIFA, iar aceasta ii daduse dreptate lui Adrian. Mutu s-a apropiat de mine, ne-am strâns mâinile, „noroc! salut!” si, deodata, a inceput sa spuna niste cuvinte care mi s-au parut ciudate in contextul respectiv, dar m-am abtinut sa fac vreo remarca, timp de câteva secunde. Cuvintele imi sunau foarte cunoscut, desi… „Sunt cunoscute?” a inceput sa râda Mutu. „Pai, e editorialul tau din ProSport din ziua de…” Stia si ziua când aparuse, stia si tot textul pe dinafara, la virgula. Nu era insa o stratagema, pur si simplu ii placuse sau il intrigase, nu mai retin. Am mers apoi impreuna spre hotel, se inserase deja si am discutat câteva minute lungi. Mutu era extrem de deschis, montat sa-i batem pe cehi, mai ales ca nici Chivu nu fusese lasat sa vina la lot, iar apoi se accidentase in cantonamentul Romei. La cehi lipsea „Balonul de Aur” din 2003, Nedved, retras din nationala, dar erau Galasek, Rosicki, Baros sau Koller. Mutu insa nu parea deloc impresionat nici de cehi, nici de amenda primita de la Chelsea, nici de Mourinho, pe care il provoca, râzând, in absenta, dar evenimentele ulterioare au dovedit ca si in prezenta, nici de Iordanescu, de nimeni si de nimic, cum se zice. Stia insa ce se va intâmpla cu noi, cu fotbalul nostru, care va muri (intre timp s-a si intâmplat, odihneasca-se in pace!), stia ca va intra in razboi cu Chelsea si nu parea infricosat, mai degraba nerabdator sa revina la Londra sa le spuna in fata ce crede despre ei, stia cine si ce scrie in presa si care dintre ziaristi raspund la butoane, stia ca va cadea in picioare oricând si oricum si oriunde. Pasea agale, in treningul oficial al tricolorilor si vorbea la fel de egal. Nu era atunci la momentul consumului de cocaina sau poate era, dar abia in câteva zile, saptamâni avea sa se produca oficial anuntul englezilor si scandalul sa izbucneasca.
Mutu insa era, in acea seara, la Praga, de-o luciditate si de-o inteligenta care m-au clatinat in niste convingeri. Mi-a placut si am crezut in el. A doua zi insa, Mutu n-a avut cu cine juca si am pierdut. Era prea singur, prea izolat, prea ciudat in ceea ce gândea pe teren. Dupa 7 ani, lucrurile nu stau altfel. A, ba nu, nu mai e Soava la lot. Nici „Generalul“. Dar e Razvan Lucescu. Iar Mutu a imbatrânit putin. Sau poate prea mult.

author avatar
Marius Mitran
131 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger