Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » Old » S-a negociat extradarea lui Nicolae Popa?

S-a negociat extradarea lui Nicolae Popa?

Autor:

*Presedintele român a lipsit de la dineul oficial dat de seicul Amir Sabah, anumite surse spunând ca s-ar fi intâlnit cu un inalt oficial indonezian pentru a pune la punct ultimele date privind extradarea*

 

Presedintele României, Traian Basescu, a fost zilele trecute intr-o vizita oficiala in Kuweit pentru a marca implinirea celor 50 de ani de când acest stat si-a câstigat independenta fata de Irak. Desi a fost intâmpinat personal de catre seicul Amir Sabah, si a avut parte de inalte onoruri, presedintele României a lipsit de la cel mai important eveniment al acestor manifestari si anume dineul oficial. Sursele “National” au dezvaluit si care ar fi fost motivele lui Traian Basescu. Acesta ar fi negociat in secret cu un inalt oficial indonezian, prezent si el la aceasta sarbatoare, urgentarea extradarii lui Nicolae Popa.

De altfel atitudinea precipitata a presedintelui a parut suspecta pentru multi dintre cei care au facut parte din delegatia româna din Kuweit, insa strategii de imagine a lui Traian Basescu au facut ca acest aspect sa fie cât mai putin vizibil. Cu toate acestea, reporterii “National” au intrat in posesia unei informatii uluitoare, care demonstreaza determinarea presedintelui de a-l arunca dupa gratii, cât mai curând posibil, pe principalul sau contestatar, Sorin Ovidiu Vântu, care a si declarat la ultimul termen al procesului in care este judecat pentru favorizarea infractorului ca va incepe un razboi crunt impotriva lui Traian Basescu. De altfel, informatiile oficiale anuntau inca de vineri ca dosarul extradarii lui Nicolae Popa va ajunge pe masa presedintelui indonezian Susilo Bambang Yudhoyono, dupa ce la data de 18 februarie a fost finalizata etapa procedurala a comunicarii catre Ministerul Justitiei si Drepturilor Omului din Indonezia a punctului de vedere al Ministerului de Externe indonezian, Biroului procurorului national si politiei Indoneziei. In acest moment se asteapta ca o instanta indoneziana sa se pronunte asupra deportarii lui Nicolae Popa si, daca aceasta va fi favorabila, dosarul va ajunge la presedintele indonezian pentru a-si mai da inca o data acordul asa cum s-a intâmplat si in vara lui 2010. Din aceasta cauza, afirma sursele “National”, si interesul lui Traian Basescu de a purta discutii considerate mai mult decât discrete cu inalt demnitarul indonezian pe tema urgentarii procedurilor de extradare a celui mai important pion in razboiul sau impotriva lui Sorin Ovidiu Vântu. Potrivit acelorasi surse, instanta indoneziana se va pronunta pentru deportarea lui Nicolae Popa la inceputul acestei saptamâni. Presedintele României ar fi primit asigurari din partea oficialului indonezian ca semnarea de catre presedintele Susilo Bambang Yudhoyono a documentului de extradare a lui Nicolae Popa nu este decât o simpla formalitate.

Andrei Ispas



Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 23-09-2017
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!