Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » Old » Condamnari la kilogram!

Condamnari la kilogram!

Autor:

Scarmanarea vamilor va fi urmata si de finalizarea dosarelor unor „grei” ai politicii ajunsi in Justitie. Zvonul pe tema avanseaza si un termen limita: sfârsitul lunii iunie si inceputul lui iulie. Atunci cind, in contextul MCV (Mecanismul de Cooperare si Verificare), se va analiza situatia României si Bulgariei, iar o concluzie negativa va duce la aminarea aderarii la Schengen.

 

Adica taman perioada in care partenerii nostri europeni vor analiza din nou starea Justitiei mioritice. Care trebuie sa dea serioase semne de indreptare, daca vrea sa ia corigenta. Situatie in care niste sentinte date in dosarele „grele” ale neamului politic ar putea drege cât de cât busuiocul românesc.
Pentru un plus de credibilitate, dosarele cu pricina ar mai trebui si sa acopere intregul spectru partinic. Lucru nu prea greu de infaptuit, din moment ce toate formatiunile si-au platit obolul la Directia Nationala Anticoruptie.
Mai ramâne doar ca Justitia sa-si accelereze si ea ritmul. Cum niciun presedinte nu a fost (inca) „tradus” in Justitie, vedeta necontestata in domeniu ramâne Adrian Nastase, in calitatea sa de fost prim-ministru. Numele lui tine de altfel si capul de afis al zvonului cu pricina, chit ca este greu de crezut ca instanta va putea rezolva una-doua un dosar in care figureaza sute de martori.
Un alt nume de mare rasunet este cel al senatorului Catalin Voicu, captusit cu mai multe acuzatii penale decât poate duce un politician dâmbovitean.

*PSD, PNL si impreuna si la DNA*

Coincidenta sau nu, concomitent cu vânturarea informatiei pe piata zvonurilor s-a anuntat, oficial de aceasta data, ca doi fosti ministri, liberalul Varujan Vosganian si pesedistul Dan Nica sunt acuzati de DNA de abuz in serviciu si de prejudicierea statului cu 8,6 milioane de euro. Concret, cei doi au intrat in atentia procurorilor dupa ce cauza a fost disjunsa din dosarul unui al fost ministru, penelistul Tudor Chiuariu. Dosar in ale carui ite a fost prins si un udemerist, fostul ministru al Comunicatiilor, Zsolt Nagy. Mai mult senatorul Dan Voiculescu a fost trimis in judecata inca din 2008 in dosarul privatizarii Institutului de Cercetari Agricole.

*PDL nu sta nici el pe roze*

Pe lânga „fosti”, mai marii zilei, pedelistii, platesc si ei tributul catre DNA. „Starurile” democrate in materie ramân Monica Iacob Ridzi si Dan Pasat, cei doi parlamentari ocrotiti de colegi si aducatori, astfel, de alte bile negre la raportul nostru de tara. Lista democratilor „abonati” la DNA este insa mult mai lunga, pe ea figurind si câtiva primari vestiti: Cristian Poteras (sectorul 6), Antonie Solomon (Craiova), Gheorghe Falca (Arad). PDL-istii de rând au vrut sa intre si ei in rândul lumii „bune”, ca urmare deputatii Florin Turcan si Sorin Pandele nu s-au lasat pâna nu au fost si ei trimisi in judecata pentru diverse fapte penale.

Adrian Nastase
Fostul premier PSD are trei dosare in instante, Matusa Tamara, Zambaccian si Trofeul Calitatii, in care este acuzat de fapte de coruptie. Procurorii sustin ca Nastase a primit foloase necuvenite – de la termopane si diverse chinezarii pâna la materiale electorale.

Miron Mitrea
A ajuns in instanta acuzat fiind de nerespectarea dispozitiilor legale la incheierea contractului cu firma Bechtel. De asemenea, a fost acuzat in dosarul CFR Nicolaiciuc pentru luarea de mita la numirea Irinei Paula Jianu in functia de inspector sef adjunct al ISC.

Serban Mihailescu
Fostul secretar general al Guvernului Nastase, Mihailescu, este trimis in judecata pentru primirea de foloase necuvenite (concretizate in noua arme de vânatoare) si nerespectarea regimului armelor si munitiilor.

Tudor Chiuariu
Liberalul care a condus Justitia in cabinetul Tariceanu este judecat pentru abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave. Mai exact, pentru ajutorul dat la trecerea unui imobil apartinând Postei Române in proprietatea privata a unei firme.

Zsolt Nagy
Fost ministru al Comunicatiilor in Guvernul Tariceanu, acesta este inculpat in acelasi dosar cu Tudor Chiuariu, cel al Postei Române.
Si acuzatia este identica: abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave.

Antonie Solomon
Retinut, spre deosebire de restul politicienilor citati, in arest preventiv, primarul Craiovei este judecat acum, in stare de libertate, pentru luare de mita in forma continuata, uz de fals si fals intelectual.

Simona Badulescu



Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 17-12-2017
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!