AcasăOldSe pregateste mega-asfaltarea României

Se pregateste mega-asfaltarea României

*Umbrarescu se vrea rege suprem printre constructori*

Dorinel Umbrarescu, actualmente al treilea cel mai puternic “asfaltator” al tarii, pune la punct o strategie care ar urma sa-l transforme in “regele” suprem al acestui tip de afacere. Vrea sa-si uneasca toate firmele intr-una singura care sa bata, la nivel de incasari, concurenta, reprezentata de Nelu Iordache (Romstrade) si Hidroconstructia. Fuziunea firmelor lui Umbrarescu este in linie dreapta dupa ce in luna iunie proiectul de fuziune a fost publicat in Monitorul Oficial.

Omul de afaceri bacauan, unul dintre cei mai importanti beneficiari ai diferitelor contracte cu statul, are mai multe firme de constructii care inregistrau, cumulat, in 2009, afaceri de peste 210 milioane de euro. Firmele sint Tehnostrade, Com-Axa, Drumuri, Sped UMB, A&R, Tehno-Stone si Spedition UMB, ultima fiind si cea mai mare companie a lui Umbrarescu.

*Avere de 400 milioane euro*

Potrivit unui anunt publicat in luna iunie in Monitorul Oficial, Spedition UMB (cu afaceri cit toate celelalte firme ale lui Umbrarescu), ar urma sa “inghita” restul de firme din portofoliul omului de afaceri bacauan. Asta ar insemna, nici mai mult nici mai putin, ca Umbrarescu va deveni cel mai mare “constructor” din România, cel putin raportat la nivelul incasarilor, depasindu-l pe Nelu Iordache, alt “rege” al afacerilor cu asfalt si cu statul, evident.
Potrivit Top 500 miliardari, Dorinel Umbrarescu are o avere estimata la 380 – 400 de milioane de euro. Anul trecut, afacerile derulate prin doua dintre firmele sale, Spedition SRL si Tehnostrade SRL, de altfel cele mai mari din “imperiu”, au crescut in ciuda crizei si mai ales in ciuda dificultatilor mari din sectorul constructiilor.
Cele doua firme au inregistrat, in 2009, afaceri de 373 de milioane de euro. Cum a ajuns Umbrarescu la aceasta performanta? Simplu, cu ajutorul contractelor cu statul, respectiv Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România (CNADNR). Cel mai mare contract obtinut de firmele omului de afaceri bacauan a fost cel pentru reabilitatea DN 12, in valoare de 173 milioane euro, nivel care depaseste lucrari de infrastructura cistigate de firme straine (Astaldi – Italia si FCC Construction – Spania care au primit cite 137, respectiv 100 milioane euro din contracte cu statul).

*Perioada de “aur” – 2001 – 2004*

Dorinel Umbrarescu face parte din “galeria” celor mai controversate nume de constructori din România, alaturi de Nelu Iordache, proprietarul Romstrade si alti asa-numiti “regi ai asfaltului”, toti blamati la un moment dat pentru contractele cu statul român. Perioada “de aur” a lui Dorinel Umbrarescu a fost 2001 – 2004, cind firmele sale au derulat afaceri de peste 500 milioane de euro.
Insa nici dupa aceasta perioada nu i-a mers prea rau, pentru ca, de exemplu, in 2006, un consortiu din care faceau parte doua dintre firmele lui Umbrarescu, Spedition UMB si Com-Axa, a cistigat licitatia pentru realizarea primului tronson din autostrada Bucuresti-Brasov.

*Razboi pe fata*

Exista un razboi real intre asfaltatori? Raspunsul este clar, “da”, iar el vine chiar de la Umbrarescu. Nu demult, primarul general al Capitalei, Sorin
Oprescu, declara ca Dorinel Umbrarescu i-a refuzat invitatia de a face afaceri in Bucuresti pe motiv ca se “teme de ceilalti (constructori – n.r.)”, ceea ce confirma faptul ca razboiul dintre marile firme de constructii care “traiesc” din bani de la stat este cit se poate de serios si ca “regii asfaltului” si-au impartit “tortul” contractelor grase.
Intrebarea care se pune este daca Dorinel Umbrarescu va “capata” curajul sa-si extinda afacerile in Capitala dupa ce va deveni cel mai mare “asfaltator al tarii”, in urma anticipatei fuziuni?

*Cele mai banoase contracte ale lui Dorinel Umbrarescu*

– reabilitarea Drumului National 12 in 2009 i-a adus 173 milioane euro. Acest contract are cea mai mare valoare dintre cele atribuite de Ministerul Transporturilor in 2009.
– Contractul pentru refacerea a 118 kilometri – DN2 Focsani –Ojdula (contract aflat inca in derulare) presupune virarea in contul UMB Spedition a 150 milioane euro.

Radu Anton

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
156 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger