AcasăOldAlte stiri

Alte stiri

*Michelle Obama isi ameninta sotul cu divortul*

Poate ca totusi Carla Bruni a avut dreptate cind a afirmat ca Michelle Obama isi detesta jobul de Prima Doamna a SUA. Pentru ca tabloidele de pe celalalt mal al Atlanticului sustin ca Michelle Obama si-ar fi amenintat recent sotul ca, daca mai candideza pentru inca un mandat, divorteaza…

*Chemati la vot fara haine*

Adinc patrunsa de spiritul civic, o organizatie nonguvernamentala americana ii indeamna pe alegatori sa „lupte chiar si fara haine” contra absenteismului electoral. Cei care n-au chef sa se imbrace pentru a se duce sa voteze se pot achita de indatoririle cetatenesti si in „costumul lui Adam” (sau al Evei), votind prin e-mail.

*Cartel Alfa demonstreaza la Bruxelles*

Peste 80.000 de sindicalisti din intreaga Europa au demonstrat ieri la Bruxelles impotriva masurilor de austeritate, care „au ca efect adincirea recesiunii si pierderea locurilor de munca”. La manifestatia organizata de Confederatia Europeana a Sindicatelor au participat si 225 de demonstranti români, membri ai Cartel Alfa.

*Si Putin i-a pus gind rau lui Iurii Lujkov*

Decizia presedintelui Medvedev de a-l „mazili” din functia de primar al Moscovei pe Iurii Lujkov, care timp de 18 ani a fost unul dintre cei mai puternici oameni politici din Rusia, se bucura si de sprijinul neconditionat al premierului Vladimir Putin. Cum toti cei care s-au pus rau cu „adevaratul tar al Rusiei” au ajuns dupa gratii, presa britanica speculeaza ca Iurii Lujkov ar putea fugi in regatul Unit, precum Boris Berezovski.

*TVA-ul a adus la buget incasari in crestere cu 31%*

Incasarile din TVA au crescut in iulie si august cu 31% comparativ cu perioada similara din 2009, la 6,85 miliarde lei, dupa ce la sase luni se plasau sub nivelul din prima jumatate a anului trecut, potrivit Ministerului de Finante. La finele primelor opt luni, veniturile din TVA au fost de 23,29 miliarde lei, cu 4,5% peste nivelul raportat in perioada similara din 2009. Ponderea in total venituri a incasarilor din TVA era de 21,9% la sfirsitul lunii august.

*Aurul, la un nou record istoric*

Pretul aurului a atins, ieri, un nou maxim istoric, al zecelea in ultimele 12 sedinte, in conditiile in care dolarul s-a depreciat in asteptarea unor noi masuri ale Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite de sustinere a economiei. Cotatia aurului a atins 1.312,05 dolari pe uncie, iar la ora 04:53 GMT era tranzactionat la 1.311,55 dolari pe uncie, cu 4,15 dolari peste nivelul atins la inchiderea de la New York.

*BNR a mentinut dobinda cheie la 6,25%*

Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a României (BNR) a decis, ieri, mentinerea dobinzii de politica monetara la minimul istoric de 6,25%, precum si a ratelor pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta la 15% si, respectiv, 25%. Decizia bancii centrale a fost anticipata de analisti care au declarat, recent, ca prudenta va fi cuvintul de ordine pina cind situatia economica va fi mai clara si vor disparea presiunile inflationiste.

*Statul vinde actiunile Athenee Palace*

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) scoate la vinzare pachetul de 33,97% din actiunile Athenee Palace (ATPA) prin licitatie publica cu strigare, pretul de pornire fiind de 6,12 milioane lei. Ministerul vrea sa obtina un pret minim de 2,85 lei pe actiune. La pretul de pornire stabilit pentru licitatie, firma valoreaza 18,02 milioane lei. Persoanele interesate sa participe la licitatie trebuie sa achite taxe de 6.640 lei si sa depuna o garantie de 1,22 milioane lei. Ofertantii vor depune documentele de participare pina la 12 octombrie, deschiderea plicurilor urmind sa aiba loc ziua urmatoare.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
41 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger