Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » Old » Calul de 100.000 de euro!

Calul de 100.000 de euro!

Autor:

Con Palermo apartine “casei” de Oldemburg si este unul dintre cei mai valorosi cai ai clubului de echitatie “Equestria”, unul dintre cele mai exclusiviste astfel de stabilimente din tara. Povestea lui si a proprietarilor sai incepe acum citiva ani, in salonul unui spital.

 

“Unul dintre pacientii mei purta pe reverul hainei o insigna ce reprezenta un cal. L-am intrebat ce legatura are cu aceste animale si mi-a spus ca este membru unui club de echitatie”, povesteste dr. Ozana Moraru, proprietara lui Con Palermo. Femeia isi mai aminteste ca, o data ce a incalecat primul cal, a stiut ca aceasta pasiune o va marca pe viata.
“Cei care se ocupau de antrenamentul meu m-au sfatuit sa-mi cumpar propriul meu cal, dar nu mi-au spus cit de problematica va fi “cazarea” lui. Pentru 10.000 de euro l-am achizitionat pe Platon, un armasar de sport românesc. Dupa ce o perioada l-am tot mutat dintr-un loc in altul, pentru ca nu eram multumita de conditiile in care era tinut, am decis sa-mi fac propriul meu centru de echitatie. Ulterior am decis ca pot transforma pasiunea asta intr-o afacere, asa ca am extins lucrarile, iar acum detin una dintre cele mai moderne baze sportive in care se pot organiza si concursuri de echitatie internationale, nu numai cursuri”, mai spune dr. Ozana Moraru. Intreg proiectul “Equestria”, estimat la peste 3,5 milioane de euro, a fost gindit si realizat de o cunoscuta firma germana specializata in constructii si amenajari ecvestre. Clubul detine 50 de boxe pentru cai, utilate dupa cele mai moderne standarde in materie (dusuri cu apa calda si rece, solarii pentru uscare, adapatori automate etc.).
Costurile de intretinere a unui cal in astfel de conditii se ridica la peste 200 de euro lunar, la care se adauga si chiria de 300 de euro. “Aceasta suma poate varia in functie de cal. Daca este unul care participa la concursuri si cheltuielile cu intretinerea sa sint mai mari”, sustine proprietara clubului.
Chiar daca este la inceput, clubul fiind finalizat la inceputul acestui an, centrul “Equestria” are deja primii “chiriasi” de lux. Printre acestia se numara calul lui Adrian Oprea, directorul general al companiei Scandia.

Oriver de Ruisseau este un armasar de 12 ani, ce apartine rasei Belgian van Blut. Potrivit Ozanei Morar, proprietara calului, Oriver participa des in competitiile ecvestre internationale unde a reusit in citeva rinduri sa cistige premii, care fac cinste si astazi clubului “Equestria”. Un astfel de exemplar
poate ajunge si la 60.000 de euro.

Razvan Dumitrescu



Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 18-12-2017
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!