AcasăOldGigi i-a dat Steaua 2 lui Bucsaru

Gigi i-a dat Steaua 2 lui Bucsaru

Este oficial! Steaua va juca in etapa 7 din Liga 1 cu Steaua 2! Gigi Becali a anuntat ieri ca a decis desfiintarea „satelitului” din Liga 2 si ca toti jucatorii, plus alti fotbalisti de la prima echipa care nu intra in planurile lui Ilie Dumirescu, vor merge la Urziceni.

*Zapata si Baciu, salvati*

„Gata, Steaua II nu mai exista! Dau imprumut tot lotul la Urziceni! Nu vom mai juca in etapa 7 cu Unirea, va fi un meci Steaua 1 cu Steaua 2! N-o sa am nici o frica acum, asta ar fi culmea, sa patesc ca la Buzau!”, a declarat boss-ul din Ghencea. Acesta a precizat ca „Zapata si Baciu ramin la Steaua, ii vrea Ilie Dumitrescu, dar vor merge la Urziceni Andrei Ionescu si Mihai Onicas”.

Antrenorul secund al Unirii, Gabriel Caramarin, a confirmat ca Steaua a decis sa renunte la jucatorii de la echipa a doua si sa-i transfere la gruparea ialomiteana. „Exista o lista cu jucatorii de la Steaua 2 care vor veni la Urziceni. Vor fi alesi cei care pot face fata in Liga 1″, a spus Caramarin, care a adaugat ca din vechiul lot al Unirii este posibil sa continue Nicu, Marinescu si Brandan.

*Rusescu vine in Ghencea*

Ieri s-a perfectat transferul lui Raul Rusescu la Steaua, atacantul in virsta de 22 de ani fiind al saptelea fotbalist de la Unirea care ajunge in Ghencea.

*”Lotul Urziceni”, cotat la 10 milioane de euro*

Desi se spune ca fotbalistii adusi de Steaua de la Urziceni ar fi stins o datorie de patru milioane de euro pe care Bucsaru o avea la Gigi Becali, cota de piata a acestora este mult mai mare. Site-ul german de specialitate „transfermarkt.de” a evaluat la aproape 10 milioane de euro valoarea celor sapte „magnifici”.

*Valoarea „lotului Urziceni” in viziunea „transfermarkt.de”*

Galamaz – 1.700.000
Apostol – 1.700.000
Bilasco – 1.600.000
Rusescu – 1.500.000
Ricardo – 1.200.000
Onofras – 1.200.000
Marinescu – 650.000

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
41 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger