Iata ca au si trecut 20 de ani de cind România spera sa intre in rindul statelor democratice. Teoretic, sintem un stat democratic pentru simplul fapt ca am fost acceptati in Uniunea Europeana si NATO. Si spunem teoretic fiindca democratia “se citeste” in dezvoltarea sociala, economica, politica a unei tari si, de ce nu, in starea de spirit a cetatenilor. Cum erau românii si România in 1989 si cum sint românii si România acum?
*O lume gri…*
Decembrie 1989. Nici macar vremea insorita din acea luna nu l-a facut pe românul obisnuit sa zimbeasca, nici macar o secunda. Peste tot, pe strada, la serviciu, in mijloacele de transport in comun vedeai aceleasi fete triste si posomorite. Moralul societatii românesti era de multi ani pe zero. Si ce e mai trist, situatia parea fara iesire, pentru simplul motiv ca toata lumea avea senzatia ca Ceausescu e nemuritor. Prin orase totul era gri. Singurele pete de culoare erau cozile razlete la carne, oua, hirtie igienica si multe altele. La televizor erau doar doua ore de emisie pe zi. De la opt la zece seara. Din cele doua ore, o ora si jumatate era despre realizarile Tovarasului. Tot din cele doua ore, o parte era transmisie color iar cealalta parte alb-negru. In general viata era monotona, plictisitoare. Oamenii se refugiau in carti, in intilniri domestice si, cine isi permitea, la petreceri de sfirsit de saptamina. Si a venit data de 21 decembrie. Speranta a izbucnit fulgerator din inimile românilor. S-a iesit pe strazi, s-a strigat “Jos Dictatorul”, “Jos Comunismul”, “Murim si vom fi liberi”. S-a strigat, s-a manifestat, au iesit tancurile, s-a tras, s-a murit. Dar, dupa citeva zile nimic nu mai conta. Dictatorul a cazut, ba chiar a fost si executat. De acum, România poate pasi ca o floare in lumea libertatii. Asa credeam toti atunci. Ca democratia e libertate. Gata, se terminase cu comunistii care ne bagau la inchisoare daca nu aveam un loc de munca. S-a terminat cu foamea…
*Inceputul libertatii*
Inceputul anilor ’90. Cum comunismul a afectat puternic ADN-ul românului, mai precis gena responsabila de mincare, inceputul anilor ’90 a fost inceputul saturarii românului. Au aparut primele afaceri private, primele magazine alimentare “occidentale”, se gaseau televizoare color japoneze, piata a fost invadata de haine. Pe scurt, tot ce le lipsise românilor timp de zeci de ani se afla acum la discretie. Optimismul tuturor era evident si contagios. Si pentru ca nu exista legislatie, afacerile au explodat spectaculos. Nu conta ca industria era la pamint, nu conta ca au mai venit minerii prin Bucuresti, conta doar speranta certa intr-un viitor mai bun. De aceea, oamenii treceau cu vederea activitatile “ciudate” cu miros de coruptie ale politicienilor. De fapt, românii nici nu stiau ce este coruptia si chiar daca stiau, nu conta, ei erau fericiti in inconstienta lor. Nici nu conta ca banci intregi erau devalizate de catre clasa politica si clientela lor. Nu conta ca tara a fost efectiv impartita in zone de influenta a diferitelor grupuri mafiote. La fel si orasele. In anii ’90, escrocii din aceasta tara au inteles un lucru simplu. Decit sa-si dea in cap unul altuia, mai bine intra in politica si-si dau singuri legi care fie le “incurajeaza” afacerile, fie ii dezincrimineaza de infractiunile comise. De asta in România nu exista crime politice sau de business. Nu este nevoie de ele.
*Marea amagire*
Din cauza intereselor comune, in România s-a instaurat intr-adevar o democratie “originala”. Desi exista mai multe partide politice, in fapt nu exista decit un partid care-i reuneste pe toti politicienii. Partidul Banului. Altceva nu conteaza. Ca e la putere stinga sau dreapta, nu conteaza, pentru ca in tara asta oricum nu se misca nimic care nu e legat de interesele politicienilor si a camarilei acestora. La sfirsitul anilor ’90 au inceput marile privatizari care au culminat cu privatizarea industriei petroliere si a sectorului bancar. Tot ce a fost important vreodata pentru economia româneasca a fost vindut companiilor occidentale. De aceea, in acest moment România nu mai are aproape nimic românesc. Nici banci, nici industrie, nimic. Totusi, ceva am avut. Am avut, incepind cu 2004, români fericiti. A fost o perioada de patru ani cind creditarea a explodat iar economia a “duduit”. Toti au luat credite pentru orice. Iluzia bogatiei de imprumut a sucit mintile românilor. Au luat credite mai mari decit ar fi cistigat din salariu intr-o viata si ei si copiii lor. Prin ce minune ar putea sa le returneze integral, se intrebau unii. Dar nu era momentul sa punem intrebari “prostesti”. Si asa, pina anul trecut, cu bani de imprumut, românii au golit toate rafturile posibile si imposibile. Si-au luat ce aveau nevoie dar si ce nu aveau nevoie. Si datoriile s-au adunat. Si anul acesta ne-a lovit criza. De fapt, acum, românii si-au dat seama ca nu-si mai pot plati datoriile catre banci. Statul si-a dat seama ca se apropie de faliment prin datoriile acumulate la aceleasi banci.
*Concluzie*
Decembrie 1989 ne-a prins cu sute de blocuri neterminate pentru ca a venit Revolutia. Decembrie 2009 ne prinde la fel, cu multe constructii neterminate pentru ca a venit criza. Finalul lui ’89 ne-a prins fericiti: dictatorul a cazut. Finalul lui ’09 ne prinde disperati: economia a cazut. Românii sint terifiati de ziua de miine. “O sa mai am loc de munca? Voi avea bani sa platesc creditele la banca?”. Concluzia concluziei? In acest moment România nu mai este guvernata de politicieni. Este condusa de banci, prin datoriile mari contractate de guvernanti. Inspre ce ne conduc bancile? Poate stiti voi, noi nu vrem sa stim…
PS: Inca ceva… Sint mai liberi românii acum decit erau in ’89?
Teoretic, da…
