AcasăNewsVacaroiu: Exces de studii de fezabilitate/ 30 de milioane de euro date...

Vacaroiu: Exces de studii de fezabilitate/ 30 de milioane de euro date pe studii neconcretizate, doar anul trecut

Curtea de Conturi a constatat ca, la nivelul anului trecut, o suma considerabila a fost folosita pe astfel de studii, bani care insa au cam fost risipiti, pentru ca, din cate a mentionat, sambata, presedintele CC, nu s-au concretizat in proiecte.

Nicolae Vacaroiu a oferit si o serie de cifre in sustinerea acestor concluzii, pe care le-a facut publice la Parlament, unde a prezentat, in fata specialistilor din cadrul comisiilor reunite de Buget-Finante, proiectul de buget al Curtii de Conturi, pentru anul ce vine.

Din verificarile facute de expertii Curtii, s-au constatat – la nivel local -pierderi de peste 30 de milioane de euro, in 2014, in privinta studiilor de fezabilitate nepuse in practica ulterior, prin proiecte. „Incercarea primarilor de a avea pe masa cat mai multe proiecte (…) mai ales pe fonduri nerambursabile. Multe dintre ele, din aceste studii (de fezabilitate-n.r), au fost de proasta calitate, unele nici nu au ajuns sa mearga la aprobare. Altele care s-au dus, au luat punctaje vai de mama lor, si bineinteles au fost respinse. Cu banii astia, totusi, 30 de milioane (de euro-n.r) poti sa faci multe lucruri”, a conchis Vacaroiu.

Mai mult, Vacaroiu a anuntat ca sunt cel putin 500 de dosare trimise la Parchet, pentru cercetare penala, doar in 2015 fiind inaintate aproximativ 120 de astfel de cauze. „Valoarea lor este in jur de doua miliarde de euro, prejudicii gasite in acte normative, Dar este deja problema Justitiei. Urmarim, avem dialog permanent cu DNA, cu Ministerul Public, pe aceasta tema”, a mai precizat seful curtii de Conturi”.

author avatar
eNational
201 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger