AcasăNewsUngureanu, pus sa faca ce a uitat Boc: marirea redeventelor

Ungureanu, pus sa faca ce a uitat Boc: marirea redeventelor

Cabinetul Ungureanu trebuie sa dubleze macar redeventele pentru resursele minerale

Guvernul trebuie sa revizuiasca urgent sistemul de redevente privind zacamintele naturale. Executivul anterior „lecturase” un astfel de proiect, dar ex-premierul Boc a uitat sa-l semneze.  Statul incaseaza 2 bani pe litrul de apa imbuteliata si 4% din valoarea aurului sau altor metale ori resurse minerale.

Cabinetul Ungureanu trebuie sa dubleze macar redeventele pentru resursele minerale

Presedintele Traian Basescu a cerut recent Guvernului sa revizuiasca in doua saptamani tot sistemul de redevente pe care le incaseaza in prezent statul pentru exploatarea resurselor naturale. Aceasta sarcina revine cabinetul Ungureanu, dupa ce ex-premierul Emil Boc a omis, voit sau nu, sa semneze anul trecut o ordonanta de guvern, prin care care o serie de redevente  ar fi urmat sa se dubleze sau sa se majoreze semnificativ. Oricum, este bine de stiut ca si in cazul in care aceste redevente – adica partea statului pentru permisiunea de exploatarea a resurselor naturale ale tarii – s-ar dubla sau chiar tripla, acest lucru nu are de ce sa-i puna pe fuga pe „investitorii” canadieni de la Cupru Min, de exemplu. Aceasta deoarece venitul statului este umilitor de mic, in comparatie cu redeventele percepute in alte state.

Venituri de nimic

In  Iran sau Irak, redeventa la titei, de exemplu, este de 85-95%, dar in Romania este de 6%, potrivit precizarilor fostului ministru al Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian. De asemenea, statul roman se alege cu un venit de 2 bani (nu e o gluma, ci suma reala) pentru fiecare litru de apa minerala sau plata, respectiv cu 4% din contravaloarea aurului, platinei argintului, carbunelui, minereurilor feroase si neferoase (cupru, de exemplu) prelucrate de diverse companii miniere. Asadar, nici macar triplarea acestor redevente  nu-i va saraci pe „marii” exploatatori ai resurselor naturale ale Romaniei.

author avatar
Arpad Dobre
132 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger