AcasăNewsUngaria organizeaza un referendum pe tema cotelor UE de relocare a refugiatilor

Ungaria organizeaza un referendum pe tema cotelor UE de relocare a refugiatilor

Premierul maghiar nu accepta decizii comunitare peste vointa poporului

Premierul Viktor Orban a anuntat, ieri, organizarea unui referendum cu privire la planul european de relocare a refugiatilor intre tarile membre UE, masura fata de care guvernul maghiar a anuntat ca se opune.

Premierul maghiar nu accepta decizii comunitare peste vointa poporului

Guvernul condus de conservatorul Orban a depus deja plangere, in decembrie 2015, in fata justitiei europene, impotriva cotelor obligatorii de relocare, adoptate in septembrie 2015 de UE, informeaza RTBF. Viktor Orban nu a anuntat data acestui referendum, in cadrul caruia cetatenii maghiari vor raspunde la urmatoarea intrebare: ”Vreti ca UE sa decreteze o relocare obligatorie a cetatenilor care nu sunt unguri in Ungaria, fara aprobarea Parlamentului maghiar?”. Orban a informat ca a trimis deja textul intrebarii Comisiei Electorale Nationale, spre aprobare. Premierul maghiar, cunoscut pentru retorica  sa antirefugiati a estimat ca nu este posibil ”sa fie luate, contra vointei popoarelor, decizii care le schimba viata oamenilor si generatiilor viitoare”, spunand ca aceste cote vor ”redesena identitatea culturala si religioasa a Europei”. UE a adoptat un plan de repartitie a 160.000 de refugiati in statele membre, pentru a degreva tari ca Grecia, Germania si Italia, care absorb cea mai mare parte a emigrantilor. Insa acest mecanism de repartitie, conceput pentru ajutorarea refugiatilor din Siria si din Irak, si pentru a indigui criza emigrantilor, se afla aproape de un esec in fata reticentei fatise a statelor membre.

Patru cadavre si peste 700 de emigranti recuperati in Mediterana

Marina si paza de coasta italiana au anuntat ca au salvat, marti, peste 700 de emigranti aflati in sase ambarcatiuni, in largul coastelor Libiei, fiind recuperate din mare si patru cadavre. La operatiune au participat navele Cigala Fulgosi si Bettica. De la inceputul anului, 6.736 de persoane au venit in Italia via Mediterana, din Libia.

Amnesty International denunta ”masuri draconice”

In raportul sau anual, Amnesty International a denuntat masurile draconice de securitate adoptate de tarile UE in fata razboiului sirian, crizei refugiatilor, atentatelor teroriste, estimand ca acestea ”reduc libertatile fundamentale ale cetatenilor”. Statele au recurs din ce in ce mai mult la  masuri ”exceptionale”, care ameninta aceste drepturi si libertati, dand ca exemplu cazul Frantei, dupa atentatele din Paris. In privinta crizei refugiatilor, tarile nu au fost la inaltimea ”provocarii”, ”UE neavand nici acum o solutie respectuoasa si durabila vizavi de drepturile fundamentale pe care sa o propuna celor ce spera sa-si gaseasca un refugiu in interiorul frontierelor UE”.

author avatar
Tudor Borcea
75 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger