AcasăNewsUltimul termen in dosarul liderului PNL, Ludovic Orban. Pronuntarea, pe 5 martie

Ultimul termen in dosarul liderului PNL, Ludovic Orban. Pronuntarea, pe 5 martie

UPDATE – In prima faza s-a aflat ca DNA-ul a cerut, la termenul de luni, o pedeapsa spre minim cu executare, iar apoi ca pronuntarea a fost stabilita pentru 5 martie, data la care Ludovic Orban ar putea afla decizia finala in acest caz.

„Am incredere in completul de judecata, am incredere in puterea judecatoreasca, am incredere ca in Romania exista domnia legii (…) in ce ma priveste pe mine nu am niciun fel de motiv sa cred ca verdictul care a fost dat la instanta de fond poate fi modificat”, a declarat seful PNL, in urma cu scurta vreme, de la Inalta Curte.

„Remintesc, nu am luat niciun leu, iar asertiunile care au fost facute de catre DNA, ca as fi vrut sa iau bani pentru a-i da la niste televiziuni sunt contrazise categoric de fapte”, a mai subliniat Ludovic Orban.

E o zi importanta pentru presedintele Partidului National Liberal.

In aceasta prima zi a saptamanii, magistratii Instantei Supreme dezbat ultimul termen in dosarul in care actualul lider al PNL, fost candidat la alegerile locale, a fost acuzat de DNA de folosire a influentei in scopul obtinerii unor foloase necuvenite.

In prima faza, Ludovic Orban a fost achitat, la momentul de fata procesul fiind in faza de apel.

Dupa cum multi isi amintesc, dupa ce a ajuns in vizorul procurorilor, Orban s-a retras din cursa pentru Primaria Capitalei.

170 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger