Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » News » Trump: UE este mai rea decat China

Trump: UE este mai rea decat China

Autor:

Presedintele american a comparat practicile comerciale ale Uniunii Europene cu cele ale Beijingului-dusmanul comercial al Statelor Unite. Bine spunea Merkel: europenii trebuie sa-si ia soarta in maini…

 

trump 1 Trump: UE este mai rea decat China

Presedintele SUA pare a nu pricepe ca taxele nu vor face produsele americane mai bune si mai vandabile

Intr-un interviu acordat Fox News, Trump a rostit fara sa clipeasca: ” “Uniunea Europeana face, probabil, la fel de mult rau ca si China, doar ca ea este mai mica”. Europenii  “au avut in ultimul an un excedent comercial de 151 miliarde de dolari. Si, culmea, noi cheltuim o avere cu NATO pentru a-i proteja”.”Este teribil ceea ce ne-au facut” (…) “Tuturor ne place UE intr-un anumit fel”, dar aceste tari “ne trateaza foarte rau, foarte nedrept”, a estimat presedintele SUA. Trump a justificat decizia de a impune tuturor partenerilor comerciali ai Americii taxe vamale pe importurile de otel si aluminiu: ” “Daca nu le aplicam tuturor, atunci ele (tarile producatoare vizate) trec prin tari care nu sunt supuse tarifelor si se pierde mult timp”. Intrebat de oportunitatea de a face front comun cu aliatii SUA contra Chinei, Trump a raspuns: ”nu”.  Europenii “nu vor produsele noastre agricole. Cu toata sinceritatea, ei au agricultorii lor si vor sa-si protejeze agricultorii. Dar noi nu ii protejam pe ai nostri”, a spus el.

Prea multe Mercedes in New York

Tot impotriva UE, el a evocat piata auto aratand cu degetul marcile germane,  in timp ce “noi nu putem sa facem sa intre acolo masinile noastre”. La cererea presedintelui american, departamentul Comertului trebuie sa prezinte, la sfarsitul acestei luni, o ”ancheta” cu privire la implicatiileunei eventuale cresteri a drepturilor vamale la importurile de automobile. Fostul magnat imobiliar a deplans in repetate randuri faptul ca vede prea multe masini Mercedes pe strazile din New York dar prea putine masini americane in Europa. Evident, producatorul german i-a replicat ca nu-i opreste nimeni pe americani sa fabrice masini la fel de bune ca Mercedes.

Trump s-a angajat intr-o ofensiva pe toate planurile comertului, impotriva Chinei, pe care o acuza de furt de proprietate intelectuala, dar si impotriva europenilor si canadienilor, care au replicat prin masuri de represalii. In plus, el  a reiterat ca societatile europene care fac afaceri cu Iranul vor fi sanctionate.

Represalii europene de 294 miliarde

SUA risca contramasuri reprezentand taxe de 294 de miliarde de dolari asupra importurilor din America daca Washington pune in aplicare taxarea importurilor de masini europene, a avertizat Comisia Europeana.In 22 iunie, Trump a amenintat cu taxe vamale de 20% pentru masinile importate din UE. Pe de alta parte, primul constructor auto american, General Motors, a avertizat si el ca noi taxe vamale pe vehiculele importate ar izola GM de piata interna si externa. La randul sau, producatorul auto german BMW l-a avertizat pe secretarul american al Comertului, Wilbur Ross, ca taxele dorite de Trump l-ar putea determina sa-si reduca investitiile si efectivele in Statele Unite, tinand cont de numarul important de autoturisme exportate din uzina BMW din Carolina de Sud.



    

Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 24-10-2018
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!