AcasăNewsTom si Jerry, ultima confruntare

Tom si Jerry, ultima confruntare

Aproximativ 16, 5 milioane de francezi au urmarit paruiala lui Marine Le Pen cu Emmanuel Macron, inaintea turului de scrutin decisiv de duminica. Timp de doua ore si jumatate, cei doi candidati la Elysee s-au infruntat pentru a-si apara fiecare programul pentru Franta.

Marine Le Pen, varianta franceza a lui Vadim Tudor, a atacat imediat. Francezii nu trebuie sa-l aleaga pe Macron, un ”candidat al globalizarii salbatice, al uberizarii, al brutalitatii sociale, al corporatiilor”, in timp ce ea este ”candidatul poporului, al Frantei profunde care-si protejeaza frontierele si locurile de munca”. ”Copilului drag al sistemului si al elitelor i-a cazut masca”, a tunat Marine.  Macron, care a replicat ca ”nu vrea sa intre in acest joc al invectivelor”, a respins tema populismului si izolationismului, evocand limba, istoria si civilizatia Frantei ”care radiaza in toata lumea”. Somajul? O mare problema in Franta, au cazut de acord cei doi. Evident, Macron, care a facut parte din guvernul Hollande, are partea sa de vina, a spus Le Pen. Macron: ”N-aveti nici o strategie contra somajului, strategia ta e sa spui multe minciuni si ca nimic nu merge in tara, dar nu propui nimic”. Securitate si terorism: ”Afisati o complicitate vizavi de terorismul islamic” (Macron), ”Trebuie sa atacam raul de la radacina” (Le Pen) Chestiunea iesirii Frantei din zona euro: ”Euro este moneda bancherilor, nu a poporului” (Le Pen) . ”O mare companie nu poate plati in euro pe de-o parte si pe salariati in franci, e la mintea gainii” , a raspuns Macron, acuzand-o ca ”este o mare preoteasa a fricii” care agita sperietoarea Euro si Brexit. ”Sunteti tanar la exterior dar batran la interior, pentru aveti idei de doua ori mai vechi ca varsta” (Le Pen) Cei doi s-au mai gratulat in termeni ca: ”parazit”, ”coproductie a sistemului”, ”plin de ura”, ”supus al lui Putin”, ”mincinos”, si tot asa. Francezii au dorit o dezbatere de idei, o confruntare a doua proiecte, cand colo au asistat mai degraba la atacuri la persoana, la o violenta in platou. Potrivit unui sondaj Elabe pentru BFM TV, 63% din francezi au estimat ca Macron a fost mai convingator decat Le Pen (37%). O confruntare asemanatoare cu cea Trump-Hillary, unde Putin a fost acuzat ca si-a bagat coada, la fel ca si in prezidentialele franceze. Coincidenta?

author avatar
Tudor Borcea
402 afisari

1 COMENTARIU

  1. Pai Franta are nevoie de un presedinte cu figura de infantil ca acest Macron? Doamne ajuta Franta sa iasa de sub jugul Comunitatii Europene si sa redevina ceea ce a fost in istorie, un leagan de cultura, de democratie si civilizatie. Succes Doamnei Le Pen .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger