Dupa trei sesiuni de negocieri fara rezultate notabile, europenii asteptau, ieri, la Bruxelles, ”propuneri concrete” din partea britanicilor.
Cele doua parti sunt presate pentru a rezolva, in prima parte, trei dosare prioritare: garantarea drepturilor cetatenilor vizati direct de iesirea Marii Britanii din UE, factura pentru Brexit a britanicilor si problema irlandeza. In deschiderea negocierilor, obiectivul era de a termina aceasta prima etapa in toamna, pentru a trece la discutii cu privire la viitorul relatiilor dintre Regat si UE dar, inainte de a patra runda a negocierilor, inceputa ieri, acest obiectiv nu pare ca poate fi atins, desi ar fi sperante pentru un progres inaintea summit-ului european din 19-20 octombrie. Evaluarea progresul negocierilor si propunerea celor 27 de tari membre la trecerea la urmatoarea etapa ii revine negociatorului UE, Michel Barnier. Anterior, in Italia, premierul Theresa May a pledat pentru un Brexit soft, cu o perioada de tranzitie de doi ani, incercand sa accelereze negocierile si angajandu-se sa ”onoreze” angajamentele financiare ale Marii Britanii. Dar fara a avansa o cifra. Europenii nu au cerut sa fixeze o suma pentru a progresa spre etapa urmatoare a negocierilor, dar sa fie definita o „metodologie” pentru a calcula suma totala a angajamentelor britanice. Tot europenii au evaluat reglementarea financiara a divortului intre 60 si 100 miliarde de euro. Suma de 45 de miliarde de euro pe care presa britanica afirmase ca Londra este gata sa o plateasca este ”inventata”, a declarat ministrul britanic pentru Brexit, David Davis.
Oportunitate exceptionala: castiguri acasa. Cautam urgent operatori pe internet. Castigurile sunt foarte motivante. Lucrati acasa la dvs, la calculator, in timpul liber. Asiguram instruire gratuita si de cea mai buna calitate. Trebuie sa aveti varsta de 18 ani si cunostinte minime de navigare pe internet. Cereti acum detalii la adresa de email a unuia dintre coordonatorii echipei noastre: dan.scarlat68@yahoo.com