AcasăNewsTehnocratii aduc „stranieri” la toate companiile de stat!

Tehnocratii aduc „stranieri” la toate companiile de stat!

Guvernul tehnocrat mai are doar o luna si ceva de mandat. Ceea ce si explica poate, intr-o oarecare masura, agitatia de la Ministerul Finantelor, unde se da zor nevoie mare pentru transpunerea cat mai urgenta in practica a planului care prevede introducerea managerilor privati la companiile de stat.

Una dintre „ţintele“ proiectului este schimbarea conducerii CEC Bank

Mai ales ca, in marea majoritate a celor aproape 150 de companii care se vor trezi cu noi manageri, ministeriabilii au avut deja grija sa organizeze licitatiile pentru selectarea viitorilor administratori. Numai ca, dupa cum reiese din primele informatii vehiculate, intr-o uluitoare proportie covarsitoare, cei „selectati” pentru a conduce niste societati comerciale dintre care unele inregistreaza oricum profituri apreciabile sunt doar straini.

Liste scurte

Printre companiile care, desi inregistreaza profit, sunt fortate sa-si schimbe managementul se numara si unitati bancare precum CEC BANK sau EximBank, acestea fiind probabil si unele dintre cele mai „vanate”. Pentru ca, nu-i asa, ministrul Finantelor, Anca Dragu a si recunoscut ca programul de schimbare a conducerilor institutiilor publice „ a fost si este o prioritate a mandatului meu”. Iar in acest sens, firmele care au castigat licitatiile si carora Finantele le-au atribuit deja contractele pentru selectarea managerilor privati trebuie sa prezinte listele scurte, de pana la cinci candidati, pentru posturile de administratori.

Anca Dragu are o prioritate controversată

Marea surpriza este insa ca, din cate se va putea vedea in curand, respectivele liste scurte „gem” de „stranieri”, care sunt pusi in fruntea acestor clasamente. In timp ce putinii nominalizati romani se regasesc, indeobste, mai pe la finalul listelor. Asa ca tehnocratii vor aduce practic manageri din strainatate la toate companiile de stat. Desi pretextul economic nu poate fi invocat, cel putin in cazul companiilor care aduc sume uriase de bani la bugetul de stat, fiind unele dintre cele mai rentabile din Romania si standu-le pur si simplu in gat multora dintre multinationale…

author avatar
Toni Matei
1.948 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger