AcasăNewsTariceanu ii declara pe tehnocrati ”persona non grata”

Tariceanu ii declara pe tehnocrati ”persona non grata”

Calin Popescu Tariceanu nu mai vrea sa vada picior de tehnocrat la Palatul Victoria dupa alegeri.

Considerand ca tehnocratii si-au dat masura si au dezamagit o tara intreaga, Calin Popescu Tariceanu a lansat un apel catre ”toate fortele politice care respecta democratia”. Pe care le-a invitat sa semneze o intelegere menita sa tranteasca portile Guvernului in nasul oricarui tehnocrat (cu Dacian Ciolos in frunte) si sa le deschida in schimb larg pentru parlamentari. ”Dupa alegerile din 11 decembrie, guvernul va fi format in Parlament, subliniez, nu in alta parte, si cu precadere din parlamentari, pentru ca au capacitatea democratica de a conduce politica interna si externa si de a administra treburile politice doar oamenii politici care au stat in fata cetatenilor pentru a le cere in mod transparent votul de incredere”, pledeaza infocat Tariceanu. Toate bune si frumoase, dar ce va face Tariceanu cu tehnocratii care dau buzna acum in partide si candideaza din pozitia de politician cu acte-n regula? Absolut nimic. Dimpotriva, desi simpla detinere a unui carnet de partid nu le va spori in mod cert calitatile ministeriale, este foarte posibil ca unii dintre actualii tehnocrati sa se regaseasca pe lista viitorului guvern, pe post de politicieni sadea de aceasta data. In aceasta situatie, conditiile puse de Tariceanu vor avea doar efectul unei frectii aplicate piciorului de lemn al politicii dambovitene. O politica la fel de neprofesionista si de neperformanta ca si distinsele personaje care insista sa o practice.

author avatar
Simona Badulescu
175 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger