AcasăNewsSuntem pe primul loc in UE la corupţia in şcoli

Suntem pe primul loc in UE la corupţia in şcoli

Romania este pe primul loc in UE privind corupţia in şcoli, arata rezultatele unui sondaj realizat de fundaţia Eurofound. Specialiştii spun ca vina le aparţine atat elevilor, cat şi profesorilor, iar efectele mitei se vad la Evaluarea Naţionala, unde elevii au note mai joase decat media semestriala.

Potrivit rezultatelor sondajului, ţara noastra este urmata de Croaţia şi Ungaria. La coada clasamentului se afla Danemarca, Suedia şi Finlanda. Reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor de parinţi susţin ca şpaga in sistemul de invaţamant vine din ambele sensuri: parinţi şi profesori. “Nu pot sa cred ca corupţia vine doar dintr-un sens, este o chestie biunivoca, ca un fel de dare şi luare de mita. Aici nu e scuza nici daca constrangerea vine de la parintele care merge şi cotizeaza prin meditaţii sau prin cadouri, nici invers. (…) Ar trebui sa dispara aceste practici la nivel educaţional”, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Parinţilor (FNAP), Iulian Cristache. “Se strang bani pentru a cumpara cadouri pentru profesori, ca sa nu strice notele elevilor. Acum cateva luni imi spunea cineva ca mai bine işi ducea copilul la o şcoala privata pentru ca la stat sunt costuri mari. (…) Mi-a zis ca fiecare parinte a cotizat cu 500 de lei pentru cadourile profesorilor, ca sa nu le strice mediile. Şi am ramas perplex. (..) Aici e luare de mita in cel mai pur sens, este incredibil ce pot sa aud. Mi-a zis ca nu vrea sa sesizeze pe nimeni ca sa nu strice relaţia cu ceilalţi parinţi şi ca prefera sa taca. Vina e comuna şi a parinţilor şi a copiilor”, a mai spus Cristache.

 

author avatar
Andrei Coman
261 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger