AcasăNewsStatie de metrou din Napoli, botezata dupa numele unui roman ucis de...

Statie de metrou din Napoli, botezata dupa numele unui roman ucis de Camorra

Statia de metrou Cumana din orasul italian Napoli a fost redenumita in memoria unui roman care a fost ucis pe 26 mai 2009, complet nevinovat, prins intre doua gasti mafiote rivale. De acum, statia se numeste Petru Barladeanu.

Faptele au avut loc in cartierul popular Pignasecca, unde se infruntau doua clanuri rivale ale Camorrei, Ricci-Sarno si Mariano-Elia-Lepre. Scena s-a petrecut in piazza Montesanto, langa statia terminus a linei feroviare Cumana. Un elev de 14 ani, napolitan, a fost atins de un glont la umar. Un muzicant roman de 31 de ani, Petru Barladeanu, a fost ucis. Raidul pistolarilor a inceput la ora 20. Petru Barladeanu, 31 ani, care isi castiga painea cantand in piete si in metrou cu acordeonul, mergea cu sotia sa spre statia Cumana. Camerele de supraveghere ale garii l-au filmat pe roman in diferite momente. La 19.47, opt tineri care apartin clanului Sarno-Ricci, cu casti pe cap, calare pe patru scutere, si cu mitraliere in maini incep sa traga la intamplare. O rafala il loveste din greseala pe Petru. Un glont trece prin acordeon.

Nimeni nu a sarit in ajutorul lui Petru

Tanarul, desi este ranit foarte grav, reuseste sa se refugieze in interiorul statiei de metrou. Camera de filmat interioara a garii il inregistreaza pe barbat mergand cu greu si cu tricoul plin de sange. Odata ajuns la barele rotative, sfarsit, se prabuseste la pamant. Si aici vine partea cea mai ingrozitoare. Dramaticul sfarsit al lui Petru Barladeanu are loc sub ochii indiferenti ai trecatorilor care continua sa composteze bilete sau sa vorbeasca la telefon, fara sa dea atentie strigatelor de ajutor ale sotiei romanului. Corpul sau neinsufletit a ramas pe jos, vegheat de femeie, pana cand un medic a ajuns acolo, abia jumatate de ora mai tarziu. Acesta nu a putut decat sa constate decesul.  Petru canta la acordeon pe Cumana, dar era un fotbalist. Mirela a aratat cartea de identitate a sotului si a povestit: „Petru era roman, nu rom. Era atacant central la Poli Iasi, divizia A. Ii placea sa se uite la partidele echipei Napoli si cand putea se juca cu copiii, ii invata si pe italieni sa joace fotbal”. Pe 4 iunie, in memoria lui Petru, a fost dezvelita o placa memoriala pe care scrie: „In amintirea lui Petru Birladeanu, Romania 1976 – Napoli 2009, victima inocenta a Camorrei”, si statia de metrou ii va purta numele.

author avatar
National
284 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger