AcasăNewsSRI patroneaza coruptia. Coldea si-a scapat oamenii din mana

SRI patroneaza coruptia. Coldea si-a scapat oamenii din mana

Timp de 11 ani, Florian Coldea s-a jucat in curtea SRI cum a vrut, fara sa fie stingherit de cineva

Spre finalul anilor ’80, un banc facea inconjurul Romaniei. O batranica ce abia coborase din tren in Gara de Nord se uita dezorientata in toata partile si intreba de zor in stanga si in dreapta. Lumea ba ii intorcea spatele, ba o lua la fuga. Naiva, batrana s-a apropiat de o patrula de militie. Maica, zice ea, unde e Securitatea? Unul din subofiteri, dupa ce s-a asigurat ca nu-l aude nimeni, i-a raspuns in soapta: „Maica, peste tot. E peste tot!“.

Timp de 12 ani, Florian Coldea s-a jucat in curtea SRI cum a vrut, fara sa fie stingherit de cineva

In 2017, lucrurile nu difera prea mult. Deosebirea consta in aceea ca vechea Securitate si-a schimbat numele in Serviciul Roman de Informatii si, de principiu, domiciliaza in alte sedii. In rest, controleaza absolut tot ce misca in tara, de la Justitie, politica si economie, pana la sport si aventurile galante ale oamenilor de afaceri sau ale politicienilor care-i suscita interesul.

Cine este cine?

In buna parte, numirile in functiile cheie au dus la actuala stare in care serviciul secret se afla. Probabil ca SRI ar veni cu replici dure la aceste afirmatii, pe care le va considera lipsite de probe. Uita, insa, ca banuielile nu trebuie probate. Este de ajuns sa-ti arunci ochii peste presa ultimilor ani ca sa incepi sa cochetezi cu ideea. Cel care a stat vreme de 12 ani la conducerea operativa a serviciului, mult prea mult pentru o asemenea functie, este exemplul cel mai bun. Cu un istoric jenant in privinta studiilor, a ajuns, totusi, sa fie preferatul lui Traian Basescu. In cel mai scurt timp, si-a bagat oamenii lui in serviciu, iar fiecare, la randul lui, i-a adus pe ai lui. S-a ajuns la situatii aberante, in care au primat nepotismul, favoritismul sau amantlacul. Fost secretar sindical, Elena Istode, bunaoara, a intrat in SRI dupa un curs de perfectionare la scoala de la Gradistea. A intrat in gratiile generalului Sorin Cosma, fost sef al Diviziei Economice, dincolo de limita profesionalului. Cand scandalul nu a mai putut fi tinut in frau, Cosma a fost mutat la Directia de Combatere a Terorismului, aducand-o in locul lui pe Elena Istode. Unsa general de Basescu in primavara lui 2012, Iftode se ocupa acum de ofiterii acoperiti.

Matrosov, eroul SRI

Cat au protejat Cosma si Istode siguranta economica nu se stie. In schimb, in perioada lor de sefie, se stie ca Romania a fost furata ca-n codru. Firmele turcesti si arabesti, fapt cunoscut, au facut si fac, in continuare, legea in angrouri la legume si fructe. Importurile acestora au pus la pamant productia autohtona. Importuri care au trecut prin vami intesate de oamenii SRI-ului. Si ce daca? Abia dupa ce controalele constata gauri de milioane sau zeci de milioane de euro se descopera ca firmele au disparut, pur si simplu, ori nu au existat niciodata, fiind fictive. Prinde orbul, scoate-i ochii! De asemenea, importurile de produse alimentare, absolut in defavoarea producatorilor romani, nu au dat de gandit nimanui din serviciu. Firmele straine au aruncat de pe rafuri produsele romanesti. Cand iti sabotezi, cu buna stiinta, propria economie, numai de singuranta economica nu mai poate fi vorba. Ce a pazit SRI? Ce a protejat Divizia Economica? Poate concediile generalesei in statiuni exotice, despre care n-ar fi exclus sa aflam ca erau tot de acoperire, doamna fiind, de fapt, in misiuni de protejare la pieptu-i personal a sigurantei nationale. Ca Matrosov, nu altfel!

Mergi sau crapa!

La ANAF, acelasi dezastru, dar dezvoltat pe un alt palier.  Nu mai este un secret ca institutia a angajat ofiteri acoperiti. 1 din 3 angajati apartine Serviciului Roman de Informatii. Altfel spus, inclusiv omul serviciului secret este partas (autor, coautor?) la abuzurile savarsite asupra firmelor private. Controale excesive si abuzive, amenzi de-a dreptul nesimtite pentru fapte minore, dosare pentru o evaziune fiscala existenta doar in imaginatia controlorilor ANAF, blocarea accesului in Justitie al patronilor, actiuni soldate, in buna masura, cu falimentul firmelor. Ce a castigat statul roman de aici? Nimic. Aceasta cu atat mai mult cu cat, in urma proceselor castigate de firmele acuzate, acum trebuie sa restituie si banii imputati prin amenzi. S-a auzit ca cineva sa-si sesizeze sefii de aceste abuzuri facute sub ochii SRI? Sau cu girul lui? Nu, pentru ca in SRI exista o singura regula: mergi sau crapa!

Sinucis, sinucis, dar pana cand?

Cu 60 de agenti la suta de mii de locuitori, SRI a incalecat Romania.  Ocupa locul al doilea in tarile NATO, cu o disproportie zdrobitoare: 12.000 de sereisti la numai 20 de milioane de locuitori, spre deosebire de FBI, cu 35.344, la peste 300 de milioane de locuitori. Cooperativa merge de-i duduie cazanele. Asa ca nici Sanatatea nu avea cum sa scape de interesul ei. Acum, pare din ce mai limpede ca scandalul Hexi Pharma ascunde si alte aspecte. Doar daca nu vrei nu crezi ca firma condusa de Dan Condrea, plus anexele, nu era, de fapt, pusculita SRI. Una dintre ele, caci SRI are cheltuieli mari si, in permanenta, se plange de bani prea putini. Dupa ce afacerea a dat in clocot si a curs peste maginea ceaunului in care fierbe conspirativitatea, Condrea a disparut din peisaj definitiv. Brusc. Degeaba a incercat Augustin Lazar, Procurorul General al Romaniei, sa convinga natiunea ca acesta s-ar fi sinucis, doar babele fara ocupatie l-or fi crezut. Si SRI, care crede prin ordin de zi pe unitate.

author avatar
Valentin Boeru
6.200 afisari

1 COMENTARIU

  1. Desi am in casa peste 20 grade , ma iau fiori , scarba si dispretul fata de acesti neprofesionisti care ne-au adus raceala in suflet .Oare cat ii mai rabda Bunul Dumnezeu ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger