AcasăNewsSpitalul viitorului in Romania aduce in prim plan noile tendinte privind telemedicina

Spitalul viitorului in Romania aduce in prim plan noile tendinte privind telemedicina

Sediul central al Bancii Nationale, din Capitala, a gazduit un eveniment de importanta pentru sistemul medical autohton.

Simpozionul Spitalul Viitorului in Romania – prezidat de doi specialisti cu nume foarte cunoscute – Prof. Dr. Catalin Copaescu si Prof. Dr. Irinel Popescu -a avut loc miercuri.

Organizat de Asociatia Romana pentru Chirurgie Endoscopica si alte Tehnici Interventionale (ARCE), sub auspiciile Academiei Romane de Stiinte Medicale, in colaborare cu Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucuresti si STI – Surgical Training Institute (powered by Ponderas Academic Hospital), simpozionul reprezinta o initiativa care a adus la aceeasi masa persoane de decizie din domeniile medical, IT&C, finaciar bancar, dar si arhitectura si dezvoltare imobiliara.

In Romania este necesara constructia de noi spitale si de campusuri medicale adaptate cerintelor medicale ale viitorului, care sa incorporeze caracteristicile noilor tehnologii de diagnostic si tratament, dar si asteptarile pacientilor. Iar Spitalul Viitorului in Romania este un concept bazat pe utilizarea medicala a tehnologiei robotice, a realitatii augmentate, a inteligentei artificiale, a telehealth, a telementoring sau a activitatii paperless. „Intr-o societate in care tehnologia revolutioneaza sistemul medical, evenimentul Spitalul viitorului in Romania si-a propus sa aduca in prim plan cele mai noi tendinte privind telemedicina si inteligenta artificiala in diagnoza moderna. Tehnologia informatiei confera actului medical garantia calitatii prin precizia diagnosticului si o eficienta crescuta din punct de vedere beneficiu-cost pentru pacient si spital”, considera Prof. Dr. Catalin Copaescu, Presedinte Asociatia Romana pentru Chirurgie Endoscopica si alte Tehnici Interventionale.

La randul sau, Prof. Dr. Irinel Popescu, Presedinte Academia de Stiinte Medicale din Romania, e de parere ca „evolutia rapida a tehnologiei este o provocare si necesita schimbari prompte din partea institutiilor medicale si a medicilor. Dezbaterile Simpozionului s-au concentrat asupra viitorului spitalelor din Romania in incercarea de a gasi solutii pentru subiecte de un real interes, cum ar fi un grad mai mare de siguranta in procedurile chirurgicale, dar si accesul mai facil la ingrijiri medicale de calitate pentru cat mai multi pacienti”.

Simpozionul Spitalul Viitorului din Romania a beneficiat de prezenta unor speakeri importanti, din arii de interes diferite (medicina, IT&C, real estate, pharma, asigurari medicale), cum ar fi:

Richard Satava, Profesor Emerit de Chirurgie, University of Washington Medical Center

Irinel Popescu, Presedinte Academia de Stiinte Medicale din Romania

Catalin Copaescu, Presedinte Asociatia Romana pentru Chirurgie Endoscopica si alte Tehnici Interventionale (ARCE)

Lorenzo Pengo, Director Healthcare Central Easter Europe – Microsoft Corporation

Pascal Verdonck, Profesor Medical Technology – Universitatea din Ghent, Vicepresedinte Asociatia Belgiana a Directorilor de Spitale

François Coste, Director General Groupama Romania

Maarten Akkerman, Vicepresedinte Value-Based Healthcare Europe Middle East & Africa (EMEA), Medtronic

Raed Arafat, Secretar de Stat, Ministerul Afacerilor Interne

Carmen Orban, Manager Institutul Clinic Fundeni

author avatar
Andrei Coman
309 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger