AcasăNewsSperiati de puscarie, Cocos, Sandu, “Pinalti” si “Niro” vor sa se dedice...

Speriati de puscarie, Cocos, Sandu, “Pinalti” si “Niro” vor sa se dedice comunitatii

Pentru Dorin Cocos, Gheorghe Stefan, Gabriel Sandu si Nicolae Dumitru pare ca ieri a fost una dintre cele mai bune zile ale lor din ultima perioada

Bogati si intangibili pana mai ieri, Dorin Cocos, Gheorghe Stefan, Gabriel Sandu si Nicolae Dumitru s-au transformat, ieri, in fata judecatorilor de la Curtea Suprema, in niste mielusei. Pentru ca judecarea dosarului “Microsoft” s-a terminat si urmeaza sentintele, “smecherii” de odinioara mai ca au plans si au cerut iertare cum au putut ei mai bine. Toti si-au recunoscut faptele, toti regreta si vor sa munceasca in folosul comunitatii.

Dorin Cocos, Gabriel Sandu, Gheorghe Stefan si Nicolae Dumitru au cerut judecatorilor indurare

Sentinta in dosarul Microsoft va fi pronuntata de ICCJ in 24 martie, iar DNA a cerut magistratilor pedepse cu executare pentru toti inculpatii. Cum era de asteptat, Dorin Cocos, Gabriel Sandu, Gheorghe Stefan si Dumitru Nicolae au solicitat, insa, indurare, in sensul de a primi pedepse cu suspendare, inclusiv cu prestare de munca in folosul comunitatii.

Afacerea “Microsoft”, tineretea si politica

Cei patru inculpati si-au sustinut ultimul cuvant in fata instantei, toti au recunoscut faptele de care sunt acuzati si le-au spus judecatorilor ca regreta ce au facut. Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicatiilor, in mandatul caruia s-a derulat contractul Microsoft, a aratat in ultimul cuvant ca tineretea a fost de vina pentru ce s-a intamplat. „Astazi este o zi in care am realizat ca am gresit. Imi pare rau, a fost o situatie, intr-un fel gandesti la 53 de ani, altfel la 40 si deloc la 20. Sunt de acord sa muncesc oricand in folosul comunitatii. Vreau sa fiu liber si sa-mi vad copiii”, a spus Sandu. In schimb, lui Dorin Cocos tot la bani ii sta gandul, dar de data asta ca sa-i dea statului. „Regret din suflet ca am ajuns sa comit o fapta penala. Sper intr-o pedeapsa cu suspendare, sub supravegere, in folosul comunitatii, sa pot sa castig banii pe care i-am insusit si sa-i dau statului”, a spus Dorin Cocos. Tot pe sensibilizarea completului de judecata a mizat si Nicolae Dumitru “Niro”, subliniind actele sale caritabile: „Imi exprim regretul profund pentru faptele pe care le-am comis. Nu am facut afaceri cu statul. Am creat peste 5.000 de locuri de munca. Firmele mele platesc impozite de 15 milioane de euro, fac sponsorizari si donatii importante, catre fundatii si asociatii. Sper sa pot sa repar ce am facut gresit, am incredere in justitie”. Gheorghe Stefan a aratat ca i s-ar cuveni o pedeapsa la munca in folosul comunitatii. „Regret faptele. In primul rand regret ca am intrat in politica. Merit o pedeapsa proportionala cu fapta mea. Vreau sa fac munca in folosul comunitatii”, a spus Gheorghe Stefan in ultimul cuvant. Judecarea in dosarul „Microsoft” a inceput in 24 martie 2015 si s-a incheiat pe 9 martie 2016, dupa 17 termene, fiind vizat modul in care au fost atribuite licente Microsoft timp de zece ani.

author avatar
Andrei Coman
462 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger