AcasăNewsSondaje mici cu incasari mari

Sondaje mici cu incasari mari

Firea a pus pleoapa pe Cotroceniul lui Iohannis si isi croieste carare intr-acolo cu ajutorul sondajelor

Conform Avangarde, Gabriela Firea a cucerit inimile romanilor iar acestia sunt gata sa dea buzna la urne si sa o voteze, in dauna lui Klaus Iohannis si a celorlalti politicieni masculi.

Firea a pus pleoapa pe Cotroceniul lui Iohannis si isi croieste carare intr acolo cu ajutorul sondajelor

Creditata cu 44% din intentiile de vot la prezidentiale si cu 59% popularitate, Gabriela Firea pare a fi pe punctul de a castiga en fanfare alegerile din 2019 din moment ce cel mai tare adversar al PSD, actualul presedinte, are doar 40% intentii de vot si 47% popularitate.

Firea ii da clasa lui Iohannis si in cel mai indepartat catun

In ceea ce priveste partidele, Avangarde tine PSD-ul tot la scorul de 44%, dar creste sensibil cota PNL-ului – de la 20 la 24% (previzibila alegere a lui Busoi a produs probabil efecte avant la lettre). In rest, doar PMP-ul lui Basescu este scos din matca deja cunoscuta, popularii fiind retrogradati la cota de 3%. Toate bune si frumoase, doar ca toate aceste rezultate sunt produsele unei cercetari sociologice la care au participat doar 800 de persoane (intervievate prin telefon) iar marja de eroare este cam mare raportata la numarul redus de respondenti – 3,47%. In plus, Romania se confrunta de multi ani cu neseriozitatea sondajelor, multe dintre ele cosmetizate dupa voia celor care pun banul jos. Sau mai plastic spus, si gura institutelor de sondare trebuie “sa mananca” si ea ceva. Povestea cu Firea pare sa se inscrie perfect in reteta, nu de alta dar este foarte greu de crezut ca romanii misogini din fire stau incolonati si asteapta doar alegerile ca sa o voteze pe Gabriela Firea, indiferent cat de tare le-ar displace Klaus Iohannis. Mai ales cei din Cuca Macaii si din restul localitatilor rurale, care nici nu pot fi banuiti ca au auzit cu totii de existenta distinsei doamne. Asta ca sa nu spunem si ca ar fi nevoie de multe procesiuni cu Braul Maicii Domnului pentru ca bucurestenii insisi sa voteze inca o data cu Firea. Drept este insa ca nici politicieni barbati nu au rasarit la orizont, fapt care ii permite lui Pieleanu, directorul Avangarde, sa o tina pe Firea impaiata in continuare pe postul de zeita a sondajelor. De aici pana la a crede insa ca mini-sondaje facute la plesneala, cu costuri mici si incasari mari, dau o imagine cat de cat apropiata cu ce va fi la prezidentialele din 2019 este cale lunga.

author avatar
Simona Badulescu
148 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger