AcasăNewsSomnul parlamentarilor trebuie sa fie de cel putin 4 stele

Somnul parlamentarilor trebuie sa fie de cel putin 4 stele

Parlamentarii sunt obligati sa-si voteze chiar ei reducerea privilegiilor

Mutarea in mijlocul electoratului nu le surade neam alesilor. Acestia se agata cu ghearele de Marriott si Radisson Blu si se declara gata sa renunte la orice facilitati doar pentru a nu fi expediati la bloc.

Parlamentarii sunt obligati sa-si voteze chiar ei reducerea privilegiilor

Injumatatirea diurnei de cazare afecteaza rau actuala garnitura de parlamentari, care abia astepta sa se bucure si ea timp de patru ani, de serviciile hoteliere de 4 si 5 stele. Cum 4.000 de lei nu ajung pentru camera, piscina, spa, mic dejun, internet wireless, cablu TV etc., alesii negociaza de zor cu reprezentantii Marriott si Radisson Blu ramanerea in celebrele hoteluri contra unui pret mult redus, cu servicii diminuate pe masura.

MIHAITA CALIMENTE - Decat sa plateasca de la el, mai bine se intoarce acasa

Loviti de necaz, multi parlamentari nu si-au putut masca frustrarea. Unii au acuzat chiar pericolul la care s-ar expune locuind in blocuri, ca tot omul. Cel mai bine au reactionat parlamentarii UDMR, care si-au conservat si de aceasta data imaginea. ”Cred ca este o suma cu care se poate locui onorabil, acoperind consum si chirie, o suma rezonabila”, a parat impecabil Laszlo Borbely. Liberalul Mihaita Calimente s-a declarat si el gata sa-si caute un apartament cu chirie, daca esueaza negocierea cu hotelul, dar a tinut si sa precizeze ca nu accepta sa scoata niciun leu din buzunar in exercitarea functiei: ”Eu din propriul buzunar nu sunt dispus sa dau nimic, pentru ca, daca din 4.000 de lei (indemnizatia de parlamentar – n.r.) mai dau o mie pe cazare, inseamna ca mai bine stau acasa. Eu nu am alta sursa de venit, nu se poate, pentru ca traiesc numai din salariu”. Din pacate pentru actualii deputati si senatori, penitenta lor nu se opreste aici, ci a fost completata cu asigurarea unei singure calatorii aeriene gratuite pe saptamana (dus – intors), cu decontarea a doar 7,5 litri de benzina la o suta de kilometri, cu eliminarea diurnei zilnice de deplasare pentru parlamentarii care au domiciliul in Bucuresti sau in Ilfov.

author avatar
Simona Badulescu
116 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger